FC Argeş: reacţii împărţite ale suporterilor după henţul inexplicabil făcut de Costinel Tofan în meciul cu CSU Craiova

Date:

Share post:

Suporterii lui FC Argeş au digerat greu înfrângerea de ieri, cu CSU Craiova (Rotaru), pricinuită de un penalty rezultat dintr-un henţ greu de explicat comis de căpitanul Andrei Costinel Tofan.

În absenţa acelui henţ, e foarte probabil că meciul s-ar fi terminat la egalitate, pentru că, deşi a avut iniţiativa în majoritatea timpului, craiovenii n-au marcat până cu un sfert de oră înainte de final şi e greu de crezut că ar fi putut marca în sfertul de oră rămas.

Per ansamblu, jocul lui CSU n-a strălucit, iar apărarea Argeşului a funcţionat bine.

Revenind la faza respectivă, trebuie subliniat faptul că acela care a încălţat măcar o dată în viaţă ghete de fotbal şi a simţit adrenalina de pe parcursul unui meci, ştie că astfel de gesturi precum cel comis de Tofan, aparent inexplicabile, se mai văd pe terenul de fotbal.

Nu-i căutăm scuze fundaşului Tofan, încercăm doar să explicăm că, uneori, inexplicabilul poate avea, totuşi, şi o explicaţie. Care poate să nu ţină neapărat de tentativa de a „trânti” un meci, ci de reacţii necontrolate pricinuite de excesul de adrenalină.

Câteodată, ambiţia şi dăruirea în joc pot face pe câte un jucător să-şi piardă, pe moment, luciditatea.

Reacţiile suporterilor lui FC Argeş au fost împărţite în ce-l priveşte pe Costinel Tofan. Au fost de toate felurile. Lui Tofan i s-au adus acuze grave, de henţ comis cu intenţie, la lipsă de caracter şi/sau de valoare. Alţii, însă, l-au îmbărbătat pe căpitanul Argeşului şi nu şi-au pus nicio secundă problema intenţiei acestuia de a face henţul respectiv.

Dincolo de părerile fiecăruia, însă, important e ca jucătorul să îşi revină din punct de vedere psihic. Aşa cum a ajutat echipa în atâtea alte meciuri, aşa trebuie să o ajute şi de acum încolo.

Pentru că greul pentru FC Argeş, abia peste vreo două săptămâni începe: play-out-ul. Acolo se va juca la cuţite, pentru supravieţuire.

sursa foto: Facebook/Andrei Tofan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

FC Argeș scoate la vânzare abonamente pentru sezonul 2026-2027

Clubul FC Argeș a anunțat că de poimâine scoate...

CNAIR: drumurile expres vor fi lărgite cu bandă de urgență și vor deveni aproape autostrăzi

CNAIR a decis ca viitoarele drumuri expres din țară...

Conducerea colectivă a UDMR a decis azi că nu va face parte din Guvernul Adrian Veștea

Conducerea colectivă centrală a UDMR a decis, azi, după...

Urs împușcat lângă barajul Vidraru, pe Transfăgărășan, după ce a atacat un turist străin

Angajații Direcției Silvice Argeș au împușcat ieri un urs,...