FC Argeș l-a legitimat azi pe Leard Sadriu, internațional din provincia Kosovo, adus din prima ligă slovenă

Date:

Share post:

Leard Sadriu, internațional kosovar, este al treilea jucător adus la FC Argeș după promovare. Sadriu a jucat ultima dată în prima ligă din Slovenia.

Precedentele două transferuri fuseseră spaniolii Rober Sierra și Nacho Heras, ambii aduși de la Steaua, din Liga 2 de la noi.

Fotbalistul de 24 de ani, născut la Uroševac (provincia Kosovo), a fost legitimat ultima dată la clubul sloven NS Mura, club pentru care a jucat în 31 de meciuri din 2022 până azi. Leard Sadriu e fundaș central de picior stâng și poate juca și fundaș lateral.

A mai trecut, în carieră, pe la cluburile Shkendija Tetovo (Macedonia de Nord) și Skenderbeu Korce (Albania), ambele din primele ligi ale țărilor respective.

”Din 2017 până în 2022, acesta a fost o prezență constantă la reprezentativele U17, U19 și U21 ale kosovarilor. Leard Sadriu a jucat până acum un meci pentru Kosovo, în 2022, într-un amical disputat cu Armenia, terminat la egalitate, scor 2-2.  

Acesta a fost pe banca kosovarilor la meciul cu România, disputat pe Arena Națională, în Liga Națiunilor, pe 15 noiembrie 2024 (meciul la care oaspeții au ieșit de pe teren în prelungiri, refuzând să mai joace după ce au făcut un circ rar văzut – n.r.)”, a transmis clubul FC Argeș, pe site-ul său oficial.

CITIȚI ȘI: Cea mai importantă lecție pentru România după circul de la meciul de fotbal cu Kosovo (noiembrie 2024)

sursa foto: NS Mura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Avem o autostradă degeaba până la Curtea de Argeș. Ce facem cu ea?

Lotul de autostradă de la Pitești la Curtea de...

Ce înseamnă termenii și condițiile rotirilor cadou oferite de cazinourile online? – mic dicționar ajutător

Rotirile gratuite (sau „rotirile cadou”) oferite de cazinourile online...

Expoziție de automobile Dacia clasic, sâmbătă, la Deva

Sâmbătă, la Deva, are loc o expoziție de automobile...

Cum să alegi sistemul audio ideal pentru terasa ta

Transformarea terasei într-un spațiu de relaxare și divertisment depinde...

FC Argeș, încă un transfer: mijlocașul Vadim Rață, internațional moldovean

FC Argeș a anunțat azi legitimarea lui Vadim Rață,...

Cum să îmbunătățești sustenabilitatea în afaceri prin calculul amprentei de carbon

Sustenabilitatea devine o componentă esențială a succesului pe termen...