FC Argeş a fost aproape obligată să câştige în această seară meciul de acasă contra FCSB, pentru a pune capăt unei serii negre de 10 sau 11 meciuri fără victorie şi pentru a opri căderea echipei alb-violete pe toboganul clasamentului.
Din start ne-a suprins neplăcut formula de start aleasă de antrenorul lui FC Argeş, Marius Croitoru, cu doar trei români în primul 11: Straton, Turda şi Creţu. Lucru neobişnuit, până în acest sezon, pentru că FC Argeş a fost mereu sursă de jucători crescuţi în propria pepinieră, pentru alte echipe.
Am fost, cum se spune, exportatori de fotbalişti, nu importatori, cum suntem campionatul acesta.
Bucureştenii (să le zicem aşa) au început tare şi Andrea Compagno a ratat o mare ocazie de gol după nici 2 minute de la start: lăsat nepermis de liber în careu, italianul a pivotat şi a şutat de la vreo 12-14 metri, dar Cătălin Straton a respins.
FC Argeş a replicat printr-un şut bun al lui Garita, puţin alături, însă. După vreo 10-15 minute de uşoară dominare oaspete, meciul s-a echilibrat, fiecare echipă având mai multe şanse de a marca.
Bucureştenii au ratat vreo 5-6 ocazii bune de gol, cele mai multe prin acelaşi Compagno.
Apropo de italianul adus în România de prin San Marino: e considerat unul dintre cei mai buni atacanţi din campionatul nostru. Nu ni s-a părut a fi deloc aşa. Dacă ar fi fost, FCSB trebuia să aibă cel puţin 3-0 la pauză.
FC Argeş a avut, de asemenea, câteva ocazii bune de gol în prima repriză, dar pasa decisivă a fost greşită aproape de fiecare dată. Iar când n-a fost, mingea a sărit din Jobello (găsit ideal, în centrul careului, liber) ca din colţul mesei.
Scoul pauzei, alb, a fost relativ echitabil, dar trebuie spus că FCSB a avut ocazii de gol mai multe şi mai clare.

FCSB a deschis scorul – meritat, totuşi – în startul reprizei secunde, atunci când Adrian Şut a marcat din 2-3 metri după un corner la care apărarea lui FC Argeş, cu Straton în frunte, a gafat în lanţ. Gol stupid, cum nu vezi nici la Liga 3.
FCSB s-a menţinut la timona partidei şi după gol, deşi Argeşul a încercat să împingă jocul spre jumătatea adversă. Mai mult, oaspeţii au profitat de o neatenţie a lui Garita, uşor deposedat în propria jumătate, iar Deian Sorescu a şutat puternic, pe jos, în colţul lung: 0-2.

Putea fi 0-3 peste numai câteva minute, dar oaspeţii au irosit nonşalant un contraatac care a făcut franjuri defensiva Argeşului. A mai ratat şi Florinel Coman o ocazie rarisimă, la scurt timp, accentuând ideea de degringoladă în apărarea alb-violetă.
Lejeritatea fcsb-iştilor a fost imediat taxată de Koubemba, care a reluat stângaci, bâlbâit, o minge centrată din flanc, minge care, ajutată şi de o deviere a lui Radunovic, a intrat în poartă (foto sus).
Era minutul 65 şi meciul s-a reaprins, după ce oaspeţii dăduseră impresia că au ostilităţile sub control. FC Argeş a prins curaj, mai ales că nici apărarea FCSB nu a excelat în această seară.
Njike putea aduce egalarea, servit excelent de Garita, în poziţie ideală, aproape perpendicular pe poartă, dar mijlocaşul Argeşului a şutat mult peste poartă. Execuţie de jucător de rezervă la o echipă de „judeţ”. Enervat, Marius Croitoru l-a şi schimbat imediat, cu Tîrcoveanu.
Andrea Compagno a mai ratat şi el o ocazie imensă, singur singurel cu Straton; asta ca să demonstreze încă o dată că nu e vreun mare atacant, ci doar un chior într-un campionat al orbilor.
S-a terminat 2-1 pentru oaspeţi, după un final în care FC Argeş a încercat zadarnic să creeze pericol la poarta oaspeţilor.
FCSB a câştigat meritat meciul de la Piteşti, în ciuda unei defensive fragile. A Argeşului a fost încă şi mai permeabilă, din păcate.
Totuşi, deşi au pierdut, jucătorii lui FC Argeş au muncit foarte mult în seara aceasta, au luptat, au făcut risipă de energie şi, în general, au făcut tot ce au putut pentru a obţine un rezultat bun. Adversarul a fost, pur şi simplu, mai bun.
Argeşul rămâne pe loc de baraj, penultimul de la coadă, cu două puncte peste UTA, prima echipă aflată în situaţia de retrogradare directă.
sursa foto: capturi video

