FC Argeș mai are o singură miză în acest campionat: locul 5, care oferă un bonus financiar mai consistent, din drepturile de televizare.
Înfrângerea de aseară, de la București, 1-2 cu Dinamo, mai lasă o singură motivație pentru FC Argeș: obținerea locului 5 în campionat. Loc pentru care Argeșul se duelează chiar cu Rapid. Având în vedere că nici FC Argeș, nici Rapid, nu pot juca în cupele europene, pare că nici nu mai contează cine termină pe locul 5 și cine pe locul 6. Însă nu e chiar așa.
Potrivit grilei de recompensare financiară a LPF (Liga Profesionistă gestionează banii din drepturile de televizare), echipele primesc sume diferite de bani, în funcție de locul ocupat în clasament la final.
Din totalul drepturilor de televizare, 40% din bani sunt împărțiți echipelor în mod egal. Restul de 60% sunt alocați pe baza clasamentului, astfel:
Locul 1: 2.640.000 euro
Locul 2: 2.540.000 euro
Locul 3: 2.350.000 euro
Locul 4: 2.230.000 euro
Locul 5: 2.100.000 euro
Locul 6: 1.960.000 euro
CITIȚI ȘI: Cum stă financiar FC Argeș în raport cu celelalte echipe din play-off. Cum arată clasamentul bugetelor
Sumele sunt aproximative, însă ordinul de mărime cam acesta este. După cum se vede mai sus, diferența dintre locul 5 și locul 6 e de 140.000 de euro. Aceasta e miza pe care se va juca vinerea viitoare meciul FC Argeș-Rapid.
Pentru FC Argeș, care are un buget de cel mult jumătate decât celelalte competitoare din play-off (a se vedea link-ul de mai sus), acești 140.000 de euro reprezintă mult.
Cu 30 de puncte, FC Argeș e acum pe locul 6, dar la numai două puncte de Rapid. O victorie contra giuleștenilor pune Argeșul în postura de favorită la locul 5. În ultima etapă, FC Argeș joacă la Cluj-Napoca, cu CFR. Rapid mai are de jucat în ultima etapă acasă cu Craiova.
Imaginea e de la un meci cu Farul, jucat în februarie la Mioveni.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro

