Atmosferă deloc propice disputării unui meci de fotbal, azi, la Piteşti: gazonul arenei Nicolae Dobrin înmuiat serios de ploaie, vreme destul de rece, puţini spectatori în tribune. Cel mult 500-600, cu ziarişti, fotoreporteri şi oameni de ordine cu tot. Acesta a fost cadrul în care s-a jucat, în această după-amiază, meciul dintre FC Argeş şi Farul Constanţa.

Ca atare, jucătorii nu s-au prea omorât cu firea, cel puţin nu în prima parte a meciului. A doua, însă, a fost altă socoteală. La câteva minute de la reluare, FC Argeş a deschis scorul după o fază care a suscitat proteste îndelungi din partea jucătorilor pregătiţi de Gică Hagi.

Jafar Arias a fost lansat spre poarta lui Aioani, plecând dintr-o poziţie de ofsaid semnalizată ca atare de tuşier (foto sus). Mingea, însă, a fost atinsă cu vârful bocancului de fundaşul constănţean Larie, chiar înainte ca Arias s-o ajungă şi să şuteze în plasa porţii oaspeţilor.

După ce s-a consultat cu tuşierul de pe cea parte (care i-o fi spus ceea ce am relatat noi aici), centralul Sebastian Colţescu, surprins de fază mult în spatele mingii, a decis să valideze golul. O decizie corectă, în opinia noastră. Mingea i-a venit lui Arias de la adversar, deci nici vorbă de ofsaid.

Farul putea egala la numai câteva minute distanţă, dar Alexandru Greab a fost providenţial, respingând două şuturi consecutive, al doilea din poziţie ideală, perpendicular pe poartă, de la marginea careului. În rest, constănţenii au dominat steril, fără cine ştie ce pericol pentru poarta Argeşului.

Soarta meciului putea fi lămurită în minutul 72, când portughezul Diogi Viana a marcat din careu, profitând de o bâlbă gravă a olandezului Bradley de Noijer, care l-a lăsat, practic, pe portughezul Argeşului singur cu Aioani.

Diogo Viana a marcat golul doi, în minutul 72

Din păcate, după numai câteva minute, la o fază fixă în careul nostru, Işfan n-a avut altceva mai bun de făcut decât să încerce o foarfecă pentru a respinge o minge înaltă. L-a „bărbierit”, însă, pe un adversar, provocând un penalty stupid, care i-a readus în joc pe cei de la Farul: 2-1.

Aceştia puteau chiar egala pe final, dar ne-a salvat din nou Greab, care a deviat în bară un şut care putea însemna 2-2. Au fost nişte emoţii de care Argeşul nu ar fi avut nevoie. Noroc că s-a încheiat 2-1.

sursa foto: capturi video Digisport

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here