FC Argeş are şi departament comercial, şi coordonator al acestuia: omul de afaceri Ion Horhoianu

Date:

Share post:

„Avem plăcerea de a vă anunța venirea unui nou membru în echipa FC Argeș, Ion Horhoianu, cel care va coordona departamentul comercial al clubului nostru.

John, așa cum îi spun prietenii și colegii din piața produselor de larg consum, este piteștean, dar și un pasionat suporter al alb-violeților.

De o bună perioadă de timp, el și-a dezvoltat propria afacere – Autosens – având în spate și o bogată experiență de peste 20 ani în diferite companii multinaționale, în trei dintre ele ocupând funcția de Director Național de Vânzări (cu D mare, N mare şi V mare – n.r.).

Clubul nostru îi transmite ”Bun venit” și îi dorește mult succes alături de FC Argeș!”

Rândurile de mai sus reprezintă anunţul oficial, făcut ieri de clubul FC Argeş, după cooptarea noului coordonator al „departamentului comercial al clubului”, în persoana lui Ion Horhoianu (foto sus).

Departamentul comercial lipseşte din organigrama clubului FC Argeş

Nici nu ştiam că FC Argeş avea un astfel de departament. Nici nu aveam de unde să ştim, pentru că pe noul site al clubului nu e făcută publică vreuna, iar pe cel vechi, din organigramă acest compartiment comercial lipseşte.

Am căutat, de curiozitate, să aflăm ce înseamnă bogata experienţă în domeniul multinaţionalelor a dlui Horhoianu şi ce l-ar recomanda să fie un fel de director comercial al lui FC Argeş.

Şi am găsit că, într-adevăr, a ocupat poziţii de middle şi chiar de top management la Orkla Foods (producător de ketchup, margarină, pate de ficat etc), la Kandia, producător de ciocolată şi dulciuri, iar acum e proprietarul unei firme, Sens Team SRL, din Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov, care vinde maşini la mâna a doua.

Din ce-am găsit prin scriptele Registrului Comerţului, dl Horhoianu a activat destul de multă vreme şi în mediul privat. Numai că aici afacerile dumnealui n-au prea mers, asta ca să ne exprimăm elegant.

De exemplu, firma sa Sens Distribution SRL, axată pe distribuţia de ciocolată şi dulciuri, e în dizolvare, după ce profiturile ei abia dacă au trecut de zero. Când au trecut. În 2020 a avut chiar pierdere.

O altă firmă a lui Ion Horhoianu, I.N.D.I.A. Team Complete SRL, a fost deja radiată, iar o a patra, Criscom Sorina SRL, cu sediul social la Piteşti, e şi ea radiată (foto, mai jos, în galerie).

Prin urmare, singura afacere de-a dlui Horhoianu care merge, cât de cât, e vânzarea de maşini second hand. Şi aici, însă, potrivit datelor financiare oficiale, în ultimii patru ani, datoriile firmei au fost mai mari de câteva ori decât profitul raportat.

Prin urmare, FC Argeş are, pe lângă un „sponsor” care şi-a cerut recent insolvenţa, Getica, şi un coordonator al departamentului comercial ale cărui afaceri n-au prea strălucit. Nu intrăm în detalii, deocamdată, ca să nu ne lungim prea mult.

Ce mai urmează, oare?

surse foto: Facebook/Fotbal Club Argeş Piteşti, site FC Argeş

Vizite32

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Creşte numărul cazurilor de infectare cu Covid. Masca ar putea reveni în actualitate

Numărul de cazuri de infectare cu Covid a crescut,...

Poliţia Argeş i-a amendat pe ciobanii care nu şi-au microcipat câinii de la stână

În cadrul unei acţiuni poliţieneşti dessfăşurate ieri şi alaltăieri,...

Dezinformarea prin presă, combătută cu ajutorul inteligenţei artificiale

"Un consorțiu condus de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași,...

Alege setul potrivit de anvelope 195 55 R16 în funcţie de sezon

Anvelopa marcată cu dimensiunile 195 55 R16  este una...