FC Argeş: alţi doi fotbalişti pe lista neagră a antrenorului Eugen Neagoe

Date:

Share post:

FC Argeş urmează să rezilieze cât de curând contractele cu alţi doi jucători, a dat de înţeles antrenorul Euge Neagoe, într-o conferinţă de presă.

Vorbind despre jocul de azi cu Ceahlăul Piatra Neamţ, antrenorul lui FC Argeş a subliniat că are trei jucători pe care nu se poate baza. Unul ar fi Alexandru Răuţă, accidentat, altfel fotbalist experimentat şi titular obşnuit.

Despre ceilalţi doi, însă, dl Neagoe a dat de înţeles că vor părăsi pe FC Argeş în scurt timp.

„Indisponibili sunt şi mai vechii jucători cu probleme, Balgiu şi Mihalic, care nu vor face parte din lot. De fapt, ei au fost accidentați pe toată această perioadă de toamnă. Nu au ajutat aproape deloc echipa… Vom face o analiză foarte foarte serioasă acum, la finalul acestui an”, a declarat Eugen Neagoe.

Adus după retrogradare de la Steaua, Cristian Balgiu (29 de ani, mijlocaş) a jucat doar în patru meciuri, după care s-a accidentat. N-a apucat să impresioneze la FC Argeş.

Tânărul croat Josip Mihalic (20 de ani, mijlocaş şi el, foto) a fost adus de la CFR Cluj-Napoca şi a prins ceva minute, ca rezervă, doar în trei din primele patru etape din actualul sezon. După care s-a accidentat şi el.

Foarte probabil, şi lui, şi lui Cristian Balgiu le vor fi reziliate contractele în pauza de iarnă. Primul jucător care a părăsit pe FC Argeş de la venirea lui Eugen Neagoe a fost argentinianul Facundo Rizzi. Acesta şi-a reziliat contractul în urmă cu două săptămâni.

sursa foto: captură video FC Argeş TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Surpriză la Chiajna: nu e Andrei Prepeliță, e Nicolae Dică

În urmă cu puțin timp, piteșteanul Nicolae Dică a...

Andrei Prepeliță, favorit să preia banca tehnică a Concordiei Chiajna

Andrei Prepeliță, fost fotbalist și antrenor la FC Argeș,...

Trei tineri piteşteni, la debut în filmul ”Legenda castelului din Ardud”. Pelicula va fi lansată la Mioveni şi Piteşti

Trei tineri piteşteni se numără printre protagoniştii filmului artistic...

Fostul deputat Mircea Drăghici a fost eliberat condiționat din închisoare

Mircea Drăghici, fost deputat PSD de Argeș, a fost...