În plină situație de urgență generată de pandemia COVID-19, Fabrica de Jucării a lui Moș Crăciun a devenit atelier de producție a vizierelor de protecție atât de necesare medicilor, asistenților medicali și echipajelor SMURD care iau contact cu pacienții suspecți de coronovirus. Acest lucru este posibil datorită câtorva voluntari inimoși care se strâng la Fabrica de Jucării din comuna Bradu, unde muncesc de dimineață până seara pentru a crea, bucată cu bucată, aceste măști transparente de protecție, care par desprinse din filmele SF.

                    Foarte dedicați obiectivului pe care și l-au propus, acela de a produce un număr cât mai mare de viziere de protecție, acești voluntari au reușit să producă în doar 6 zile 1500 de viziere, care au fost distribuite gratuit către Spitalul Județean Argeș – Centrul de Dializă, Spitalul de Boli Infecțioase pentru copii și adulți „Nicolae Bălcescu”, Spitalul Militar de Urgență „Ion Jianu Pitești” – Unitatea de Primiri Urgențe, Comitetul pentru Situații de Urgență Bradu, Spitalul de Urgență Mioveni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, Spitalul Județean de Urgență Slatina – Unitatea de Primiri Urgențe.

                    Coordonatorul acestui proiect, la nivelul județului Argeș, este FECED Leul Albastru, căruia i s-au alăturat Editura Diana, Jucărești (Fabrica de Jucării) și Axa Project.

                    Ținând cont de faptul că aceste viziere sunt produse în regim de voluntariat și sunt distribuite gratuit, este nevoie de sprijin financiar din partea celor care doresc și pot face acest lucru. În  aceste momente grele, când toți trebuie să avem un țel comun, acela de a salva cât mai multe vieți și să revenim în cel mai scurt timp la realitatea pe care am trăit-o înaintea acestei pandemii, orice ajutor este extrem de bine venit.  

                     Este o perioadă în care mulți dintre noi se gândesc la propria supraviețuire. Mai există totuși oameni, cum sunt acești voluntari inimoși, care se gândesc la supraviețuirea altora. Voi în care categorie alegeți să fiți?

                    Arătați că vă pasă și donați pentru producerea de viziere necesare celor din linia întâi! În acest demers ne bazăm pe ajutorul vostru! Putem sprijini în măsura în care și voi ne sprijiniți!


Detalii donații în lei:
FUNDAȚIA PENTRU EVALUAREA COMPETENȚELOR ÎN EDUCAȚIE (FECED)
Cod Fiscal: 28006348
Cont IBAN: RO 97 INGB 0000 9999 0809 1099
Deschis la ING BANK, PITEȘTI
Descriere tranzacție: Stare de urgență/Viziere
Donație minimă recomandată: 10 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here