Evenimente minore revarsă pe rețelele sociale tone de agitație psihomotorie și reamintim că reacția contagioasă și disproporționată la stimuli poartă numele de isterie.
Episodul New York, Standul de Turism, perdea neagră și poze agățate în cârlige ca rufele puse la uscat de gospodine. Sau niște sinecuriști români pun în operă o șușă tipic românească. Unde-i noutatea și unde-i știrea?
Există vreun adult în deplinătatea facultăților mintale care să creadă că acele posturi sau posturile ”grase” în general sunt ocupate în acest colț de Europă pe criterii de competență? Dacă da, de-abia asta e o știre! Să iasă-n lume, să se facă cunoscut, să vedem și noi ”girafa”.
Reamintim că sinecura este un post fie cumpărat, fie încredințat ca răsplată pentru servicii anterioare. Politice, sexuale, de altă natură. Pe cale directă de consecință, persoanele ajunse în acele funcții nu au cum performa, pentru că nu au nici capacitatea și nici dorința necesară. Sunt acolo să taie frunză la câini, la soare, pe bani mulți.
Episodul New York, Standul de Turism, e o ”cheie”: cineva a vrut postul cuiva și se folosește de reacția publică pentru a-l vacanta. Se practică mai des decât s-ar crede, așadar revolta digitală este preludiul unei rocade de posturi și funcții. Vă trambalați doar pentru a schimba un incompetent cu altul asemenea. Eroilor!
Episodul New York, Standul de Turism spune multe despre ipocrizia românească. Mai mult de jumătate plus din posturile la buget sunt ocupate prin oferirea de foloase necuvenite. Dacă nu puteți dormi din cauza asta, nu zburați cu gândul tocmai peste ocean pentru a condamna practica. Căutați-o printre colegi, printre vecinii de bloc, prin cartier, prin oraș, prin județ, prin familie. Sunt familii întregi care și-au cumpărat locuri de muncă la stat: el cu banul, ea cu ce propunea elita intelectuală PSD-ului și tot așa. Dacă cineva și-ar pune mintea să incrimineze obiceiul și ar dispune prin absurd și de mijloacele necesare, ar trebui să schimbăm numele țării în Colonia Penitenciară România.
Și odată stabilit că ne agităm gratuit pentru practici comune și generalizate care țin de orânduirea feudală a societății noastre, rămâne să ne explicăm de ce o facem. Din invidie! Nu imoralitatea, și aproape sigur ilegalitatea, deranjează, ci că actorii sunt alții. Într-un fel oamenii au dreptate: de ce ăia și nu eu? Diferența dintre casierița de la Megaimage sau șoferul de tractor și domnii și doamnele din fața perdelei negre din USA nu este deloc mare. Dar este esențială: primii nu s-au născut în familia potrivită, nu au cultivat anturajele necesare, nu au banii care trebuie. Ghinion de neșansă, nimeni n-a zis că lumea în care trăim e corectă.
Am cunoscut o domnișoară în județul Argeș care a terminat o facultate, o urmează pe-a doua, are două servicii. Am introdus-o aici ca nuca-n perete, ca exemplu de inadecvare la societatea în care trăiește. Îmi pare rău s-o spun, i-am spus-o și ei în particular, cu școala și munca în România nu ajunge nicăieri. Paradoxal, ca nepoată de general, ar fi avut multe uși deschise, deși nu a vrut să bată la ele. Ceea ce-o califică și ca persoană onestă, cu atât mai inadecvat.
