Scandalul de la compania-gigant de stat, Transelectrica, a făcut deja înconjurul României.

Site-ul specializat în educaţie, www.edupedu.ro, a descoperit că directorul general al companiei, un anume domn Marius Dănuţ Caraşol, nu este absolvent de Electrotehnică la Politehnica din Bucureşti, ci şi-a depus la dosar o diplomă falsificată grosolan.

Cum a fost posibil ca un electrician să ajungă la conducerea unei companii strategice a statului român, în baza unei diplome false?

„Răspunsul este destul de simplu: pe baza influenței de partid. Atunci când a venit decizia de la partid, via Ministerul Economiei, nimeni din companie nu s-a mai gândit să o pună la îndoială sau să verifice actele de studii ale noului șef”, au conchis cei de la Radio France Internationale (RFI) România.

„… legea cere ca numirea în funcții de conducere la companiile de stat să se facă pe baza Ordonanței 109, cea referitoare la aplicarea principiilor guvernanței corporative.

Adică, un expert independent să facă un proces de selecție a candidaților la funcțiile de conducere ale companiei. Cazul diplomei false de la Translectrica ne arată că degeaba companiile de stat au o conducere duală, adică un Consiliu de Supraveghere și directoratul, care îndeplinește funcțiile executive.

Degeaba firmele de stat sunt obligate să aplice selecția candidaților pentru managementul profesionist al companiei. Situația se rezolvă mult mai simplu: omul sau oamenii partidului ocupă funcțiile în companie”, mai notează cei de la RFI.

Aşa merg, din păcate, lucrurile în România guvernată de PSD.

În ce ne priveşte, acest electrician cocoţat în fruntea Transelectrica a fost un fraier. Putea să se cocoaţe acolo şi fără să falsifice o diplomă universitară.

Putea lejer să-şi cumpere una, nu-l costa mai mult de 6.000-7.000 de lei, cu totul.

E drept, nu una de inginer – la universităţile particulare nu se şcolarizează ingineri: ingineria e niţel mai grea – ci una în management, ştiinţe economice sau drept.

Aşa cum au făcut o mulţime de colegi de-ai săi de partid, ajunşi din şoferi sau electricieni direct miniştri.

sursa foto: rfi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here