Ex-consilierul judeţean PSD Marius Pîrvu pregăteşte amenzi colosale pentru supermarketuri

Date:

Share post:

Guvernul a introdus, recent, în dezbatere publică, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care anumite categorii de comercianţi şi prestatori de servicii vor putea primi amenzi raportate la cifra de afaceri.

Deocamdată, amenzile aplicate sunt în cuantum fix, între 2.000 şi 100.000 de lei.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă (care poate fi lecturat integral aici) va modifica astfel legislaţia privind protecţia consumatorului.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), dl Marius Pîrvu (foto), declarase că inspectorilor din subordinea domniei-sale li se râde adesea în nas, de către marii comercianţi (supermarketuri, în principal), pentru care o amendă de câteva mii de lei nu înseamnă, practic, nimic.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă menţionat (despre care am aflat că a fost elaborat la iniţiativa dlui Pîrvu) instituie amenzi calculate în procente din cifra de afaceri, în locul celor fixe.

Cele mai afectate de această măsură ar urma să fie băncile şi lanţurile de mari magazine, care ar putea astfel să primească amenzi de sute de mii sau milioane de euro, în cazurile în care îşi păcălesc clienţii.

Dl Pîrvu e argeşean, a fost consilier judeţean PSD şi a mai lucrat ca director la Petrochimia Bradu şi la Direcţia Apelor Argeş-Vedea. Dumnealui l-a înlocuit la şefia ANPC pe piteşteanul Bogdan Pandelică (PSD), în primăvara anului trecut.

sursa foto: ANPC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Parlamentul României manifestă tendințe iliberale –  Dreptul ONG-urilor la litigare strategică limitat drastic

Modificările propuse sunt o încercare de a slăbi capacitatea...

Cum să joci inteligent la cazinoul online

Cei mai mulți jucători accesează un cazino online și...

Cum se fura din conductele OMV Petrom, în Argeş, Olt şi Teleorman. Detalii dintr-un dosar

"Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 47...

Joci ruletă și blackjack live? Trebuie să știi asta…

Jocurile de live casino au devenit extrem de populare,...

Vata bazaltica: 4 caracteristici pe care ar trebui sa le cunoastem

Pentru a mentine casa mai calda mai mult timp...