Eveniment editorial la Târgovişte: Florenţ Mocanu şi-a lansat a patra carte şi a fost copleşit de laude

Date:

Share post:

Așa cum a fost anunţat în ultimul număr al ziarului regional „Gazeta Munteniei”, pe data de 17 februarie 2023 (am informat şi noi, aici), a avut loc la Târgovişte, în incinta generoasei aule a Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu”, în prezența unui public elevat, lansarea cărții „Glasul Publicistului” a reputatului editorialist, eseist şi publicist Florenț Mocanu, cea de-a patra carte scrisă cu pasiune de autor în cei opt ani de la apariția primei cărți, și în al 20-lea an de apariție al periodicului regional „Gazeta Munteniei”, în format scris.

Evenimentul a fost deschis de dr. Alexandru V. Ştefănescu, şef de serviciu la biblioteca gazdă. La lansarea cărții au participat: Pc. Părinte Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Marian Robert Puiescu, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și a făcut câteva referiri pertinente în legătură cu apariţia acestei cărţi și despre autor; lector universitar doctor Ivanoff Ivan-Vasile, care a fost și moderatorul lansării de carte, care a trecut în revistă principalele repere ale cărții, făcând referiri elogioase la adresa autorului; profesor emerit doctor George Coandă care, în stilul său caracteristic, a scos în evidenţă mesajul de suflet al autorului și a elogiat apariţia acestei cărți; Teodora Marin, membru al Comisiei de atestare profesională a UZPR, care a înmânat o Diplomă de Excelență, Medalia Centenară a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi o insignă autorului și a transmis felicitările și aprecierile conducerii UZPR la adresa acestuia.

După ce a fost rostit un „laudatio”, a luat cuvântul autorul, care a  scos în evidenţă scopul apariţiei cărţii și a reiterat mesajul de suflet care transcede din paginile cărţii – și anume cel al condiţiei ziaristului, în absența unei reglementări legale și în fața obstacolelor la care este supusă presa scrisă, în contextul supraabundenței „presei” din  online. În finalul lansării de carte au mai avut loc aprecieri binevenite din public la adresa apariției acestei cărți și la adresa autorului, întâlnirea luând sfârșit cu distribuirea cărţii cu autograful autorului şi a dedicațiilor, respectiv imortalizarea evenimentului cu o „poză de familie” a celor ce au participat la acest eveniment de suflet.

Ivan-Vasile IVANOFF

Articol preluat de pe site-ul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

De mâine reîncep programele de reînnoire a parcului auto Rabla Clasic şi Rabla Plus

De mâine, 24 martie, persoanele fizice şi juridice se...

Poliţişti argeşeni şi-au căutat azi viitori colegi printre elevii de la Liceul Sanitar din Piteşti

Poliţişti argeşeni au vizitat azi Liceul "Ion Cantacuzino" (Sanitar)...

Grădina Zoologică Piteşti, noul program de vară

Grădina Zoologică Piteşti trece, începând de săptămâna viitoare, la...

Prima ligă de fotbal ia o pauză; Naţionala se pregăteşte să rateze şi Euro 2024

Prima ligă de fotbal din România, alături de competiţiile...

UEFA o poate exclude pe FC Barcelona din cupele europene

Problemele se ţin lanţ de gruparea catalană FC Barcelona....