Adică Ion Toma Ionescu. Un ”tobârlan” argeșean, născut la Merișani. Acuma bucureștean. Septuagenar. Vrednic încă la condei. Pe care-l mânuiește de mult. În poezie și proză concretizându-și truda. Publicând neobosit și lansând volume. Precum o făcu recent la Biblioteca Județeană Argeș. Când veni cu noua carte printre piteșteni. ”Casa roșie” intitulată. Proză între foile ei.
Ceva romanesc, după cum am dedus ascultându-le pe Magda Grigore, Alora Albulescu, Denisa Popescu, Liliana Popa. Prezentatoare, cu larghețe, ale scriitorului și evenimentului. Stârnind la un moment dat chiar niște comentarii ce-au mai înviorat un pic atmosfera…
Fotografi, cameramani, n-au lipsit, desigur. Câțiva oameni cu preocupări în domeniu s-au aflat și ei, cuvenit, în sală. Virgil Diaconu (directoru` ”Cafenelei literare”), Aurel Sibiceanu (poet, publicist), Jean Dumitrașcu (fost manager al Filarmonicii Pitești, actualmente publicist), Nicolae Badiu (om de presă experimentat). Pictoru` Ion Pantelie, de asemeni. Poate și alții. Atrași de producțiile scrise ale invitatului. Ori de vechi prietenii și amintiri de-o viață…
ITI are atâtea de povestit, nu mă îndoiesc. Mai cu seamă c-a trecut, în tinerețe, prin purgatoriul securist-o comunist. Păcat că doar despre opuri s-a vorbit (prea) lung. Nu și despre întâmplări petrecute-n acea perioadă nefastă. Odioasă incontestabil.
Motiv să sugerez reinvitarea lui la o-ntâlnire, la o discuție liberă pe această temă. Ar fi și ea o mărturie utilă. Prețioasă cert. O cărămidă, să-i zicem, la temelia istoriei autohtone contemporane. Dar nu-mi fac cine știe ce iluzii, deși speranța moare ultima. Că subiectu-i și azi delicat pentru unii. Politica, bat-o vina, dintotdeauna în toate.
Greșesc în vreun fel, oameni inteligenți?
