Europarlamentarul Maria Grapini: „Am dat naştere acum câteva ore copilului meu”. Copilul are 39 de ani

Date:

Share post:

Doamna Maria Grapini, om de afaceri de succes şi europarlamentar, a ajuns vestită prin desele ei gafe de exprimare, dar şi prin jignirile aduse comunităţilor de români care locuiesc în străinătate.

Şi nu vrea în ruptul capului să se dezmintă, venind, parcă ciclic, cu noi mostre de exprimări…să fim eleganţi şi să le zicem nefericite.

Ultima, în acest sens: azi, cu ocazia zilei de naştere a băiatului dânsei (căruia îi dorim şi noi la mulţi ani), doamna Grapini a comis o postare pe reţeaua de socializare Facebook, din care cităm:

„Azi este cea mai importantă zi din viața mea. Acum câteva ore am dat viață băiatului meu! La mulți ani, copilul meu!…”

Singurul lucru în neregulă aici este că băiatul doamnei Grapini are respectabila vârstă de…39 de ani. Deci i-ar fi fost extrem de dificil doamnei europarlamentar să-i fi dat naştere cu câteva ore mai înainte de a posta mesajul poznaş.

Mai ales că şi distinsa doamnă are o vârstă, la fel, respectabilă: 64 de ani. Or, la vârsta asta nu se mai dă naştere niciunui copil.

Evident, realizând, într-un târziu gafa comisă, dna Grapini a rectificat ceea ce trebuia.

Maria Grapini a fost membră a Partidului Conservator, condus de Dan Voiculescu (celebrul patron al posturilor TV Antena 1, 2, 3 etc şi al trustului media Intact), apoi al Partidului Umanist, născut prin „rebrănduirea” celui Conservator.

A fost aleasă europarlamentar la ultimele alegeri europene. în urmă cu patru ani. Este de meserie inginer textilist şi patroană a mai multor fabrici de confecţii şi tricotaje.

De mai mulţi ani este o prezenţă constantă în „Topul primelor 50 femei de succes din România”, realizat de una dintre cele mai prestigioase publicaţii economice din România, revista „Capital”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Transportul public din Târgu-Mureş, adus în 2022, cu ajutorul banilor europeni (Preluare PressHub)

Târgu-Mureş, ultimul mare oraş din Transilvania în care transportul...

Cartea zilelor noastre: Același Daniel Silva

Plin de notorietate. Grație romanelor sale. Unu` mai palpitant...

Accident mortal la Valea Mare Pravăț

În urmă cu puțin timp, în localitatea Valea Mare...

Cum să decorezi brazi artificiali de lux ca un profesionist?

Cu totii ne dorim sa impodobim bradul perfect cu...

Un proxenet şi un negustor de cannabis, luaţi pe sus de poliţiştii de la Operaţiuni Speciale

Despre fenomenele traficului de droguri şi al traficului de...