Elevi din Argeş recondiţionează scaune rulante, într-o tabără organizată de Petrom

0
94

Viitorii mecanici din Tabăra Meseriașilor recondiționează 90 de scaune rulante performante care vor fi donate persoanelor cu deficienţe locomotorii.

  • 180 de viitori mecanici din școli profesionale din județele Argeș și Dâmbovița participă în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei și recondiționează scaune rulante alături de mentorul Gabriel Onofrei, președintele Asociaţiei Române de Drift
  • 90 de scaune rulante recondiționate de elevii din Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei vor fi puse la dispoziția persoanelor cu deficienţe, copii și adulți, prin intermediul Fundației Motivation
  • Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei este un proiect de responsabilitate socială OMV Petrom

Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei a încheiat primele două săptămâni cu 120 de noi absolvenți, viitori mecanici, care au recondiționat 60 de scaune rulante. În ultima săptămână din seria mecanicilor, vor fi recondiționate încă 30 de scaune rulante sub îndrumarea mentorului Gabriel Onofrei, Președintele Asociaţiei Române de Drift. Scaunele rulante vor fi, ulterior, puse la dispoziția persoanelor cu handicap, prin intermediul Fundației Motivation.

 „Sunt mentor de 5 ani în Tabăra Meseriașilor și de fiecare dată avem altă provocare din care copiii învață rigoarea și disciplina în muncă. Sarcina de anul acesta mi se pare cea mai emoționantă: prin munca lor, elevii vor ajuta  persoanele cu dizabilități să se bucure de mai multă mobilitate. Dincolo de toate acestea, recunosc că este greu să fii mentor, este o responsabilitate uriașă, dar mulțumirea de la final o depășește,” spune Gabriel Onofrei, mentor în Tabăra Meseriașilor.

Tinerii mecanici din tabără, sub îndrumarea tehnicienilor de scaune rulante ai Fundației Motivation, au fost foarte motivați să asambleze scaunele rulante știind că acestea vor ajunge la adulții și copiii din țară, care au nevoie de astfel de dispozitive de mobilitate.

„Încurajăm accesul la educație profesională pentru tinerii cu înclinații și abilități ce țin de domeniul mecanic și ne dorim să putem colabora cu ei, ca meseriași, în viitor. Pentru o viață activă și independentă, persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la scaune rulante adaptate nevoilor lor și mediului în care trăiesc”, a declarat Cristian Ispas, director general al Fundației Motivation România.

Elevii din seria mecanicilor au aprofundat cunoștințele practice de mecanică, au participat la ateliere de dezvoltare personală și au realizat în final un proiect cu impact pozitiv care asigură independență persoanelor cu dizabilități și o îmbunătățire a calității vieții.

Cei mai pasionați 20 viitori mecanici vor primi lunar de la OMV Petrom o bursă de studiu în valoare de 500 de lei, pe parcursul anului școlar 2019-2020.

Până la finalul Taberei Meseriașilor din 31 august, 240 de elevi selectați din 26 de școli profesionale din județele Argeș și Dâmbovița vor învăța meserie de la specialiști care excelează în domeniile selectate: mecanică, electronică și automatizări. Elevii vor participa și la ateliere de dezvoltare personală, prin care își vor dezvolta abilitățile de comunicare, lucru în echipă, spirit antreprenorial și încredere în sine.

De asemenea, 40 de profesori din aceste școli participă la ateliere de scriere și management de proiect, dar și metode de lucru și intervenții pentru copiii cu dificultăți de învățare. La finalul taberei pot câștiga o  finanțare totală de 40.000 de euro pentru implementarea unor proiecte care să contribuie la învățământul profesional din România.

Informaţiile de mai sus ne-au fost comunicate de biroul de presă al OMV-Petrom, organizatorul taberei.

sursa foto: OMV Petrom

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here