Al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns, în dimineața zilei de ieri, în țară.
La toate acestea se adaugă și sprijinul eMAG, care a donat un număr considerabil de măști de protecție.

Pompierii argeșeni s-au întors aseară cu un camion încărcat cu măști chirurgicale și combinezoane.

ISU Argeș a avut și misiunea de a distribui achizițiile publice făcute de către O.N.A.C., combinezoane, măști cu protecție ridicată (FFP2 și FFP3), precum și dezinfectant, destinate personalului SAJ Argeș, UPU Argeș, DSP Argeș, Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești și al următoarelor Spitalele: de Boli Infecțioase Pitești, Pediatrie Pitești, Județean de Urgenţă Pitești, Mioveni, Câmpulung, Curtea de Argeș și Costești.

Măștile simple cu 3 pliuri donate de eMAG au fost date spre distribuire prin intermediul C.A.S. Argeș pentru medicii de familie și prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș pentru centrele de îngrijire ale persoanelor vârstnice și pentru bolnavi cronici.
Văzând aceste gesturi tot mai des, primim și un tonus moral, știind că nu suntem singuri și spiritul camaraderesc își face simțită prezența.

Pentru asta le mulțumim acestor oameni care ajută în lupta împotriva pandemiei.

Cum ,,dar din dar se face rai”, ajutându-ne pe noi, cei din prima line, noi ajutăm pe ceilalți ce au nevoie de intervenția noastră în deplină siguranță.
Fii responsabil!

sursă: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here