Echipa tuturor posibilităţilor a avut posibilităţi doar o repriză. Nici aia întreagă

Date:

Share post:

Învinsă cu 2-0 în prima manşă a dublei de baraj cu Chindia Târgovişte, după un joc deplorabil prestat de argeşeni, CS Mioveni avea nevoie de o minune în această seară, acasă, pentru a promova în prima ligă.

Optimist, tehnicianul Mioveniului, Claudiu Niculescu, chiar vorbea despre o posibilă „remontadă”. Echipa tuturor posibilităţilor era considerată capabilă şi de aşa ceva.

Meciul a început bine pentru CS Mioveni. Cu Costin şi Coşereanu în primul 11, nu pe banca de rezerve (cum a fost, inexplicabil, în tur), gazdele s-au instalat la cârma jocului şi au marcat repede, prin Hergheligiu, care a fructificat simplu, de la 6-7 metri, o centrare a lui Alexe.

Mioveniul a fost mai insistentă şi a mai ratat 2-3 alte bune situaţii de a marca. Cu 1-0 la pauză, repriza a doua promitea să fie palpitantă.

Numai că nenorocirea a venit fix în minutul suplimentar al primei reprize, când croatul Ivancic a profitat de lentoarea lui Ghiţă, i-a luat faţa, cum se spune, şi a marcat lejer, de la câţiva metri de poartă. Croitoru nu avea ce să facă.

După pauză, Mioveniul a arătat ca o echipă resemnată cu pierderea calificării şi n-a mai contat în această ecuaţie. Ba mai mult, oaspeţii puteau să speculeze faptul că gazdele au depus armele după golul egalizator, dar nici Chindia n-a mai forţat. Noroc cu portarul Croitoru, salvator în câteva rânduri.

Păcat, CS Mioveni ratează o promovare care, cel puţin cât timp echipa a fost pregătită de antrenorul Marius Stoica, părea aproape garantată.

sursa foto: Facebook/CS Mioveni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

A fost inaugurată pasarela din cartierul Tudor Vladimirescu, spre noul Argeș Mall

Azi a fost inaugurată pasarela auto și pietonală care...

Opțiuni noi pentru WhatsApp: funcții de filtrare a mesajelor (Digitalio)

WhatsApp anunţă introducerea a trei filtre pentru accesarea mai rapidă a...

Alte 25 de microbuze electrice pentru școli din mediul rural din Argeș, cu bani din PNRR

Ieri a fost semnat contractul pentru furnizarea a 25...

(Video) Pe autostrada Pitești-Curtea de Argeș, la Merișani, se fură bitum de sub nasul muncitorilor

Pe lotul de autostradă Pitești-Curtea de Argeș, în apropiere...