la vreo săptămână de la decretarea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, autorităţile locale din judeţul Argeş au anunţat că, pe durata stării de urgenţă, vor funcţiona şase cabinete stomatologice, care ar urma să asigure asistenţă de specialitate pentru cazurile urgente.

Potrivit unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, din 24 martie, la Piteşti ar fi urmat să ofere îngrijiri stomatologice două cabinete de urgență pentru pacienții confirmați sau suspecți de COVID-19 (un cabinet pentru adulți și unul pentru copii), un cabinet pentru pacienții aflați în carantină sau în izolare și un cabinet pentru restul populaţiei.

De asemenea, la Câmpulung şi la Curtea de Argeş ar fi trebuit să lucreze câte un cabinet stomatologic.

Un cititor din Curtea de Argeş ne-a semnalat, însă, că la dânsul în oraş nu e deschis niciun astfel de cabinet şi nu are unde-şi trata o afecţiune acută.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România a confirmat, din păcate, că în Argeş nu există şase astfel de cabinete deschise, cu informa DSP, acum o lună şi ceva, ci doar patru.

Trei la Piteşti (dintre care unul pentru copii) şi un cabinet particular la Câmpulung. Niciunul la Curtea de Argeş. Cel puţin astea sunt datele afişate pe site-ul Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

Încercăm să luăm legătura cu Direcţia de Sănătate Publică Argeş şi vom reveni cu poziţia instituţiei respective.

Actualizare – Direcţia de Sănătate Publică Argeş ne-a confirmat, azi, că într-adevăr la Curtea de Argeş nu există niciun cabinet stomatologic care să asigure îngrijire pentru urgenţele dentare.

Singura soluţie pentru locuitorii oraşului şi ai zonei este să vină la Piteşti. Sau să încerce, acasă, să scape de dureri cu un antinevralgic ori cu un algocalmin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here