După retragerea Renault din Rusia, Lada produce maşini Euro 2, fără ABS, fără ESP, fără airbag, fără…

Date:

Share post:

Retragerea grupului Renault din Rusia, survenită ca urmare a invadării Ucrainei şi a aplicării de sancţiuni economice agresorului, a pus şi pune mari probleme constructorului rus Lada. De menţionat că şi Lada, ca şi Dacia, făcea parte din grupul Renault.

După de Uniunea Europeană a instituit sancţiuni la adresa Rusiei, grupul Renault şi-a sistat operaţiunile din Rusia, acolo unde deţinea două uzine, în oraşele Ijevsk şi Togliatti, în care se produceau modelele Logan, Duster (ambele sub emblema Renault), Vesta, Granta, Kalina şi Niva, ultimele patru, sub marca Lada.

În grandiosul plan de relansare a grupului Renault, denumit Renaulution, prezentat de Luca de Meo, şeful suprem al Renault, Lada avea locul său, existau planuri pentru a face din marca rusească una în pas cu vremurile etc.

Arhaicul tot-teren Lada Niva, spre exemplu, urma să fie modernizată, echipată cu motoare şi transmisii de secol XXI… maşina era foarte importantă în strategia globală Renault, pentru că nici Renault şi nici Dacia nu au în gamă un model off-road veritabil.

Însă, invadarea Ucrainei a schimbat cu totul datele problemei. Renault a părăsit Rusia, iar ruşii au fost siliţi să-şi facă singuri maşini, fără sprijin Renault, fără tehnologii franţuzeşti, fără componente din import Uniunea Europeană.

Ce-a ieşit de aici? „O reîntoarcere la tehnologiile anilor ’90”, scrie publicaţia suedeză „Vi bilägare” (Noi, proprietarii de maşini, în traducere).

Lada Granta, model 2022 post-invazie, o maşină de anii ’90, dar cu preţ de anul 2022

Prima Lada Granta, construită exclusiv cu componente ruseşti, după ce Renault a plecat din Rusia, a fost scoasă pe piaţă acum vreo două săptămâni, pe 8 iunie. E jale mare… Preţul e mai mare cu vreo 1.000 de euro decât cel de dinainte: puţin peste 12.000 de euro (678.300 de ruble).

Motorul respectă doar normele de poluare Euro 2, după standarde europene. E disponibil unul singur, un „benzinar” de 1,6 litri, cu injecţie monopunct, care oferă doar 90 CP. O singură cutie de viteze există, una manuală cu cinci trepte. Bine măcar că-s sincronizate.

În versiunea de echipare de bază, dotările sunt subţirele: servodirecţie (electrică), oglinzi şi geamuri cu acţionare electrică, închidere centralizată, pregătire audio-multimedia (adică îţi cumperi singur radio CD-ul) şi… cam atât.

Lipsesc dotări elementare, care au devenit indispensabile din punct de vedere al siguranţei: frâne antiblocare (ABS), ESP (program electronic de stabilitate), discuri de frână ventilate etc. Până şi airbag-urile lipsesc de pe echipările standard, ele fiind oferite, ca opţionale, doar la versiunile de top. Şi acolo, în limita stocurilor.

Aerul condiţionat e oferit, la fel, doar pe versiunile de top. Şi doar cu reglare manuală. Cu reglare automată nu mai există.

Regresul tehnologic major al maşinilor Lada e prezent la toate modelele mărcii, nu doar la Granta. Aşa că, după ce că oricum prezenţa ruşilor pe pieţele europene era firavă – se mai vindeau, în volume nesemnificative, ceva citadine Kalina şi tot-terenuri Niva – de acum încolo, în Europa ruşii nu vor mai vine absolut nicio maşină.

Dacia rămâne, astfel, singura marcă low-cost din portofoliul grupului Renault, iar rivalitatea cu Lada, oricum, una mai mult teoretică, a dispărut cu totul.

sursa foto: Lada AvtoVAZ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

S-a tras la sorți ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaților la Președinția României

Azi a fost stabilită, prin tragere la sorţi, ordinea...

Alocațiile pentru copii se măresc cu 10,4% de la 1 ianuarie 2025

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că alocațiile...

Secția de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost dotată cu un ecograf 3D performant

Consiliul Județean Argeș continuă să investească în sistemul de...

ACUM: Accident rutier produs în comuna Buzoești, satul Curteanca

Accident rutier produs în comuna Buzoești, satul Curteanca, în...

Flashmob „VREM TRANSPORT, NU IZOLARE!” 

Centrul FILIA împreună cu Asociația Partener pentru Tine și...

S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea

Consiliul Județean Argeș a semnat contractul de finanțare pentru...

De unde poți cumpăra produse tradiționale în apropierea Capitalei?

Într-o lume în care modernitatea își pune amprenta asupra...