Încă un constructor auto străin e gata să vină în România, alăturându-se astfel celor doi deja prezenţi, Dacia şi Ford.

Potrivit unor informaţii apărute în presa auto de la noi şi în cea locală din câteva judeţe, un investitor din domeniul auto caută deja teren în România pentru a construi o nouă fabrică.

O solicitare în acest sens a fost trimisă Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Investitorul cere statului să îi găsească un teren de cel puţin 70 de hectare, care să fie situat aproape de autostradă şi cale ferată şi care să beneficieze de electricitate, apă curentă, gaze şi canalizare.

În schimb, investitorul respectiv – al cărui nume nu a fost dezvăluit de ministerul menţionat – spune că va angaja în jur de 2.000 de persoane din zona unde i se va pune la dispoziţie terenul pentru investiţie.

Deşi în Argeş s-ar putea găsi un astfel de teren, care să îndeplinească criteriile precizate, e puţin probabil că această investiţie va fi făcută aici.

Lipsa autostrăzii Piteşti-Sibiu, mai mult ca sigur, va face ca investitorul să opteze pentru Transilvania, acolo unde în curând va exista autostradă neîntreruptă de la Sibiu până la Nădlac, cu legătură de la Sebeş la Cluj-Napoca.

Noua fabrică de automobile ar urma să fie operaţională în anul 2024. Asta, fireşte, dacă şi numai dacă statul român va pune la dispoziţia investitorului terenul solicitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here