O ipostază literară descrisă mai puțin la întâlnirea recentă cu noi. Cât, mai ales, în  cartea nou apărută, ăst an. Primită, cu dedicație, după eveniment. Ce avu loc, binevenit și util, la Centrul Cultural piteștean. Invitat fiind, în premieră, tătânele-i bucureștean. Creator de piese și jurnalist. Care vorbi, mai potrivit, despre condiția de dramaturg și evoluția unui text dramaturgic în timp. Petre Barbu (cel în cauză) arătând cu sinceritate că succesul ăstuia din urmă nu prea depinde de autor. Ci, mai degrabă de regizor și actori. Firesc, de efectu’ stârnit printre spectatori. Dacă ajunge până la ei. Sunt niște etape, explică obiectiv ingineru’ născut în Galați, cu circa șase decenii în urmă. Angajat, predecembrist, la o-ntreprindere din Curtea de Argeș. Apoi, implicat în lucrul cu slove. Făurar de personaje și replici. Spre a-nfățișa amintiri, realități, întâmplări. Oameni de ieri și de azi. Altfel spus, o lume ilară, văzută de un ins dezamăgit pe bună dreptate. Și, ca urmare, trist. Umoru-i, bântuit de amărăciune bogat, ieșind la lumină pregnant…

Petre Barbu, în stânga imaginii

 Barbu mi-a confirmat niște concluzii legate de teatru în atâția ani de vizionări prin atâtea săli. Cunosc domeniul și nu arar reflectat-am asupra-i. Încercând a evidenția ce e bun sau nu prea în al său areal. Petre intrând onest în culise și subtilități, de mare folos îmi fu realmente cu spusele sale. Sau cu schițele sale în op adunate. În care ne regăsim necurmat fiecare. Așa că alăturai aceste cuvinte, nici pe departe suficiente, ca mulțămire. Și cu dorința întemeiată să afle și alții că uneori rău nu e a asculta atent și prin jur. Printre cei trecuți prin viață nicicum ca gâsca prin apă. Barbu este unul dintre ei și mi-ar plăcea să-i fiu ascultător și în viitor. În câștig, neîndoielnic, adânc…

Adrian SIMEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here