Toată lumea ştie că azi, românii de pretutindeni aniversează 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, de la 24 ianuarie 1859.
Unirea a fost posibilă după ce Alexandru Ioan Cuza a fost ales întâi domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, apoi şi al Ţării Româneşti, 19 zile mai târziu. Ulterior, marile puteri ale vremii au recunoscut Unirea celor două ţări româneşti şi s-a născut, astfel, România modernă.
Două aspecte despre care se vorbeşte mai puţin ar fi de scos în evidenţă despre momentul/momentele istorice de acum 164 de ani.
Unul ar fi acela că românii au avut prieteni de nădejde pe care s-au putut baza şi care au sprijinit şi au contribuit decisiv pentru că năzuinţa naţională, a Unirii, să devină realitate. E cazul reginei Victoria a Marii Britanii şi, mai ales, cel al împăratului francez Napoleon al III-lea, nepotul marelui Napoleon Bonaparte. Fără sprijinul necondiţionat al acestor doi monarhi, dar şi al popoarelor lor, n-am fi avut nicio Unire de serbat azi.
Al doilea ar fi că n-am avut, cum nu avem nici azi, doar prieteni, sprijinitori, ci şi duşmani. Pentru ca Unirea Principatelor Române să prindă contur, a trebuit depăşită opoziţia acerbă a doi duşmani puternici ai românilor: Imperiul Otoman şi Austria.
Austria l-a sprijinit din răsputeri pe caimacamul Nicolae Vogoride, în falsificarea listelor electorale pentru Divanul Ad-hoc al Moldovei, promiţându-i lui Vogoride chiar domnia ţării.
Şansa noastră a fost, din nou, susţinerea împăratului Napoleon al III-lea, care ştia foarte bine că moldovenii şi muntenii sunt acelaşi popor şi că doresc să trăiască împreună, în ciuda opoziţiei imperiale.
Aşa că monarhul francez a determinat anularea primelor alegeri (falsificate de Vogoride şi de austrieci) pentru Divanul ad-hoc al Moldovei şi a sprijinit organizarea de noi alegeri, corecte. Iar de aici încolo, istoria şi-a urmat cursul pe care-l ştim azi.
Nu degeaba ambasadoarea Franţei în România, Excelenţa Sa Doamna Laurence Auer (foto sus), a fost invitată să participe la sărbătorirea Unirii Principatelor, de la Focşani, acolo unde, vorba cântecului, Milcovul a fost „secat dintr-o sorbire”.
Concluzia care se desprinde de aici e că istoria se repetă adesea. Şi în ce priveşte Franţa, dar – mai ales – în ce priveşte Austria. Ţară care nu ne-a fost niciodată prietenă; dimpotrivă. Iar azi, cu atât mai puţin.
sursa foto: arhivă ArgesulOnline.ro
