Dosar penal pentru afacerista din Baia Mare, care-a împărţit coronavirus prin tot oraşul

Date:

Share post:

În urmă cu câteva zile, am informat despre o femeie de afaceri din Baia Mare, pe nume Stela Săsăran, care a împrăştiat cu largheţe coronavirusul prin mai multe spitale din oraş, „omiţând” să declare că a fost în zone contaminate din străinătate.

Investigaţia de presă respectivă am preluat-o de pe portalul reţelei de presă locală PressHub (www.presshub.ro), reţea din care şi site-ul nostru face parte.

„Între timp, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a deschis un dosar penal in rem, începând astfel cercetările într-un dosar privitor la infracțiunea de fals în declarații, pe această speță.

Este vorba despre dosarul penal cu numărul 1745/P/2020, cercetările fiind efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, Biroul de Investigații  Criminale”, se arată într-un articol publicat pe portalul reţelei PressHub, sub semnătura lui Carmen Dumitrescu.

Ironia sorţii este că afacerista în discuţie acţionează în domeniul distribuţiei de echipamente medicale.

Articolul la care am făcut referire la sus poate fi lecturat dând click pe link-ul de mai jos:

sursa foto: www.presshub.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Actorul Alexandru Arşinel a murit

După o lungă perioadă în care actorul s-a luptat...

Liceenii din județul Argeș au primit vizita jandarmilor argeșeni

Aproximativ 500 de elevi de liceu, din cinci instituții...

Piteșteanul Petrică Andrei, solistul concertului de jazz al Filarmonicii Pitești

Filarmonica Pitești organizează vineri, 30 septembrie, de la ora...

Intratre gratuită la Grădina Zoologică din Piteşti, marţi 4 octombrie

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Animalelor (World Animal Day),...

Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale la Muzeul Goleşti

În perioada 30 septembrie - 2 octombrie, Muzeul Goleşti...

TOP 4 lucruri care te opresc din a avea viața pe care ți-o dorești 

Te afli într-un punct al vieții în care te...

Urşii atacă din ce în ce mai des gospodării din satul Brăduleţ. Zeci de animale, omorâte

Atacurile urşilor în satele din zona Curtea de Argeş...