Dosar penal după bătaia cu spray lacrimogen dintre liceenii-bătăuşi de la Costeşti

Date:

Share post:

După cum informasem azi dimineaţă, Poliţia din Costeşti a trebuit să intervină azi, la liceul din localitate, pentru a pune capăt unei încăierări între câţiva elevi.

În cursul bătăii, desfăşurate pe holurile şcolii, unul dintre puşti a folosit unn spray lacrimogen.

Ca urmare, cinci elevi care se aflau pe hol au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au efectuat prompt ancheta asupra celor întâmplate.

„În urma verificărilor, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi loviri sau alte violenţe”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.

În funcţie de împrejurări, faptele respective se „premiază” de Codul Penal în vigoare cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă penală.

Imaginea este de arhivă

1 COMENTARIU

  1. E firesc sa se mai intample si pe viitor asemenea incidente neplacute. Elevii au alte preocupari in ziua de azi, nu mai au respect fata de cadrele didactice, nu mai sunt interesati sa invete si de asemenea faptul cel mai grav il reprezinta educatia precara primita de la parinti. Nici cadrele didacrtice nu sunt „sfinte” : se intra la ore la si 10 sau la si 15, li se da de copiat din manuale, plus ca vin din clasele mici cu deficit semnifiativ de bagaj de cunostiinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Începe reabilitarea Gării Regale din Curtea de Argeș

Primarul din Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu, a semnat...

Cartea zilelor noastre: Un publicist din Bănie

  Nimeni altu` decât Nicolae (Nucu) Marinescu. Unu` dintre...

Ce se mai fură prin satele muscelene: cazanul de țuică al vecinului

Polițiștii din Schitu Golești l-au prins rapid pe un...