Doi puşti din Piteşti au găsit un portofel cu 700 de lei şi l-au predat Poliţiei

Date:

Share post:

Ne face mare plăcere să relatăm azi despre o faptă care arată că printre tinerii de azi există destui care vor deveni adulţi oneşti, responsabili şi demni de respect.

Doi puşti de numai 15, respectiv 16 ani din Piteşti au găsit un portofel conţinând circa 700 de lei. N-au fugit cu el la păcănele sau la bar, ci la cea mai apropiată secţie de Poliţie, de unde portofelul a ajuns la poprietara care îl pierduse.

Întâmplarea o descrie mai jos biroul de presă al Poliţiei Argeş:

„… în cursul serii de 18 august a.c., doi tineri de 15 și 16 ani, din Pitești, au găsit un portofel ce conținea suma de aproximativ 700 de lei, alături de alte documente, și un card bancar.

Tinerii au mers direct la sediul Secției 2 Poliție Pitești, unde au predat portofelul găsit, astfel că persoana care l-a pierdut, respectiv o tânără de 23 de ani, din Ștefănești, a putut intra din nou în posesia bunurilor sale.

Îi felicităm pe tineri pentru spiritual civic și sperăm ca acest exemplu să fie urmat de cât mai multe persoane.

Totodată, reamintim că din punct de vedere legal, însuşirea unui bun găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităților în termen de 10 zile, constituie infracțiune”, a transmis biroul de presă al IPJ Argeş.

Îi felicităm şi noi pe cei doi tineri liceeni, dar, în egală măsură, şi pe părinţii care i-au crescut astfel.

În imagine, autorii faptei bune – Stan George Robert (cel mai înalt, are 16 ani), și Cărpiniși Ionuț Daniel, (cel mai scund, de 15 ani) – alături de poliţişti de la Secţia 2 din Piteşti.

sursa foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular