Doi comisari de la Protecţia Consumatorului Argeş, arestaţi pentru luare de mită

Date:

Share post:

Comisarii Constantin Dumitru Boboc şi Constantin Paul Zamfir, de la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Argeş, au fost arestaţi, aseară, după ce un judecător de drepturi şi libertăţi a decis acest lucru, la propunerea procurorilor DNA Piteşti.

Primul dintre aceştia, comisar superior, e acuzat de comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi luare de mită în formă continuată. Al doilea, „doar” de luate de mită, tot în formă continuată.

„În perioada februarie – aprilie 2021, cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins și primit de la mai mulți agenți economici sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de 2.350 lei pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici la efectuarea de controale, prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate.

Comisarii Boboc şi Zamfir vor fi cercetaţi în stare de arest preventiv pentru următoarele 30 de zile

Spre exemplu, unul dintre operatorii economici controlați, ce presta servicii de alimentație publică, își desfășura activitatea cu încălcarea dispozițiilor Ordonanţei nr. 21/ din 21 august 1992, republicată, privind protecţia consumatorilor, în sensul că utiliza produse expirate, condițiile de muncă erau insalubre, lipsea autorizația de funcționare emisă de către D.S.P. Argeș, etc”, se arată în actul de acuzare întocmit de anchetatori.

Pentru documentarea faptelor infracţionale comise de cei doi comisari, ieri, „procurorii anticorupție (de la DNA Piteşti – n.r.), ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au efectuat percheziții domiciliare în opt locații situate pe raza județelor Argeș și Vâlcea, din care două erau la sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”.

Cercetările continuă cu cei doi acuzaţi în stare de arest. De menţionat că, potrivit procurorilor DNA Piteşti, „În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”.

surse foto: Facebook, DNA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular