Acum doi ani, ultimul rege al României, Mihai I, trecea în nefiinţă la reşedinţa exilului său din Elveţia.

„Blândeţea cu care ierta greşiţilor, mulţi şi diabolici, m-a cucerit şi umilit deopotrivă, redându-mi puterea să cred că omul poate fi şi altceva decât fiară.

Nu faptul că era rege m-a răscolit, ci felul în care era rege. Demn şi modest, plutea deasupra urii şi minciunii…”, scrie azi colegul Paul Palencsar, pe site-ul www.ziaristii.com

Revenit în ţară imediat după căderea comunismului, a suportat stoic umilinţa la care l-au supus „emanaţii” Revoluţiei şi, deşi intuia, probabil, că nu va mai urca niciodată pe tronul de pe care l-au dat jos cu japca ciolovecii lui Molotov şi Vîşinski, şi-a dedicat ultimele aproape trei decenii de viaţă feririi României de năpasta muscălească.

România e azi stat membru UE şi NATO inclusiv graţie eforturilor Majestăţii Sale Regele Mihai, care era conştient că numai aşa ţara noastră va fi ferită de pericolul de a sfârşi ca gubernie rusească sau „republică populară” de tip Doneţk sau Lugansk.

Fie şi numai pentru aceasta, îi datorăm recunoştinţă veşnică ultimului rege al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here