DNA, percheziţii la Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Ştefăneşti şi DGASPC, într-un dosar de achiziţii la preţuri „umflate”

Date:

Share post:

Procurorii DNA au efectuat azi percheziţii la Consiliul Judeţean Argeş, la Primăria Ştefăneşti şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), într-un dosar de corupţie.

În acest dosar, procurorii suspectează că s-ar fi efectuat mai multe achiziţii de imobile, destinate persoanelor vulnerabile; achiziţiile ar fi fost efectuate la preţuri „umflate”, cu complicitatea unor funcţionari ai Consiliului Judeţean Argeş, informează surse judiciare citate de Aktual24.

Potrivit aceloraşi surse, prejudiciul ar fi în valoare de 700.000 de euro. Toate cele trei instituţii vizate sunt conduse de aleşi/membri ai PSD: Ion Mînzînă, preşedinte, Marius Nicolaescu şi Adrian Bughiu, vicepreşedinţi (Consiliul Judeţean Argeş), Nicolae Velcea, primar Ştefăneşti .şi Tatiana Eftime, DGASPC Argeş

Niciuna dintre instituţiile percheziţionate azi de procurorii DNA nu au formulat, deocamdată, un punct de vedere pe marginea celor investigate de anchetatori.

Actualizare – Reacţia Consiliului Judeţean Argeş, în articolul de mai jos.

Ştire în curs de actualizare.

Actualizare – DNA confirmă percheziţiile şi scopul pentru care acestea, 21 la număr, au fost efectuate.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind cumpărarea de către o instituție publică (Consiliul Judeţean Argeş – n.n.) a unor locuințe destinate persoanelor vulnerabile.

În cursul zilei de 07 septembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 21 locații, situate pe raza județului Argeș, din care trei sunt sedii ale unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se menţionează într-un comunicat de presă al DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

La Muzeul Golești, scandaluri multe și dese. Sindicatul contestă vehement ultimele decizii ale managementului

Din păcate, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii de la...

Zeci de organizații civice îi atrag atenția președintelui Nicușor Dan că o ia pe urmele Ficusului (scrisoare deschisă)

Câteva zeci de organizații civice i-au transmis președintelui Nicușor...

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, ediția a 29-a, luna viitoare, la Pitești

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, ediția a 29-a,...

Distribuție Oltenia trece în proprietatea firmei a unui om de afaceri ceh, partener de potlogării cu nepotul lui Marcel Ciolacu

Distribuție Oltenia trece în proprietatea Premier Energy, controlată de...