Filarmonica Pitești organizează joi, 6 februarie, de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu un program integral Mozart. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, participă Iulian Rusu.

Acesta va dirija orchestra simfonică, dar va fi și solistul concertului. În program: Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia nr. 2 în Si bemol major, Concertul pentru clarinet și orchestră în La major și Simfonia nr. 41 în Do major, Jupiter.

Născut în anul 1967, Iulian Rusu şi-a început studiile muzicale în Suceava, la vârsta de 9 ani, alegând clarinetul ca instrument principal. Şi-a continuat studiile la Liceul de Muzică „Octav Băncilă” din Iaşi şi la Facultatea de Muzică din Braşov. De la dirijorul japonez Daisuke Soga ia, în anul 1994, primele lecţii de dirijat‚ absolvind, în 1999, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală.

A efectuat turnee în calitate de solist sau dirijor în România, Bulgaria, Cipru, Germania, Israel, Italia, Coreea de Sud, Kuweit, Spania, Suedia, S.U.A. şi Ungaria. Nu este la prima colaborare cu orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, ultima oară dirijând în decembrie 2016.

sursa info şi foto: Filarmonica Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here