Directoarea economică a Direcției Silvice Argeș, Petruța Vîlcoci, s-a reangajat, după pensionare, fix pe același post de unde s-a pensionat. Firește, prin concurs.
Informațiile de mai sus au fost publicate azi de Jurnalul de Argeș. În buna tradiție încetățenită la Romsilva de fostul director general Teodor Țigan (detalii, aici), și dna Petruța Vîlcoci a încasat un bonus consistent cu ocazia pensionării: 50.000 de euro, informează sursa citată.
”Am înțeles că doamna director economic Vîlcoci Petruța a ieșit la pensie la sfârșitul anului 2023 pentru a primi acest bonus. Se zvonește că a primit cea mai mare sumă din istorie, peste 50 mii euro, bani în mână, ceva amețitor. Partea interesantă este că postul dumneaei s-a scos foarte rapid la concurs”, a scris celor de la Jurnalul de Argeș un grup de foști angajați ai Romsilva.
Din documentul de mai jos reiese că acel concurs a fost câștigat… exact, tot de dna Vîlcoci. Întrebată pe această temă de Jurnalul, dânsa a spus: ”Sunt chestii confidențiale, da?! Mă privește pe mine dacă am primit sau nu am primit bonus. Nu înțeleg de ce trebuie să spun la presă lucrul ăsta?!”
La Direcția Silvică Argeș primele consistente oferite unor angajați sunt deja tradiție. Detalii, aici.

Articolul apărut în Jurnalul de Argeș pe această temă poate fi lecturat aici.

Precedentul fostului director general al ICN Mioveni, Constantin Păunoiu
La în ceputul lunii în curs scriam despre o inginerie aproape identică, pusă în practicî de fostul director general al RATEN ICN Mioveni, Constantin Păunoiu.
În iulie anul trecut, acesta s-a pensionat din funcția de director al RATEN ICN de unde a încasat 293.000 de lei, adică 24.400 de lei/lună net.
În august 2024 (la nici o lună distanță de la pensionare – n.n.), Constantin Păunoiu s-a reangajat la RATEN ICN și astfel cumulează pensia cu salariul.
Constantin Păunoiu nu mai ocupă același post pe care l-a avut anterior pensionării. Dânsul este acum cercetător științific grad III în cadrul Compartimentului evaluare independentă a securității nucleare.
surse foto: Facebook/Petruța Vîlcoci, Jurnalul de Argeș