Dinicu Golescu, un vizionar al presei, al literaturii şi al Şcolii româneşti

0
119

Acum 243 de ani vedea lumina zilei cărturarul Dinicu (Constantin, pe numele său de botez) Golescu, pare-se, la moşia de lângă Piteşti a familiei.

Fiu al marelui ban Radu Golescu, Dinicu a studiat la Academia Grecească din Bucureşti şi a deţinut mai multe dregătorii importante în Ţara Românească (hatman, ispravnic, logofăt).

A înfiinţat în 1826, pe moşia sa din Goleşti, o şcoală în care puteau învăţa gratuit, pe cheltuiala lui, tineri indiferent de categoria socială din care făceau parte.

În acelaşi an, boierul Dinicu Golescu, împreună cu Ion Heliade Rădulescu, a scos de sub tipar revista „Curierul românesc”, o publicaţie cu orientare orientare iluministă, progresistă. Azi i-am zice proeuropeană.

Anul următor, împreună cu acelaşi prieten Ion Heliade Rădulescu, a pus bazele „Societăţii Literare” din Bucureşti.

Muzeul Goleşti, cu statuia boierului DInicu

Apoi, la câteva luni distanţă. a contribuit la apariţia primei reviste în limba română „Fama Lipschii” (gazetă tiparită la Leipzig, în Germania, cu apariţie lunară). Din acest punct de vedere, se poate spune că Dinicu Golescu a fost unul dintre pionierii presei româneşti.

În istoria literaturii, boier Dinicu a rămas prin aceea că a fost autorul  primului jurnal călătorie tipărit din literatura română („Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826″).

Revenind la şcoala înfiinţată şi stipendiată de el însuşi: aceasta a funcţionat chiar în incinta conacului familiei de la Goleşti. Era o şcoală de băieţi, cu acces gratuit pentru oricine.

A fost prima şcoală de acest fel din Ţara Românească, descrisă ca o „școală slobodă obștească, unde pot merge fiii nobleții, ai norodului, și măcar și robi, pământeni și streini, pentru limba românească, nemțească, grecească, latinească și italienească”.

Şcoala a funcţionat până la moartea boierului Dinicu, patru ani mai târziu. Dacă nu l-ar fi răpus atunci holera, avea de gând să mai înfiinţeze, tot pe cheltuiala sa şi tot cu acces gratuit, şi alte asemenea şcoli, la Bucureşti şi în mai multe localităţi din Muntenia.

A scris şi a tipărit mai multe volume, a şi tradus câteva, inclusiv un „Tratat de filozofie morală”.

Epitaful i-a fost scris de bunul său prieten, Ion Heliade Rădulescu, publicat în ziarul de ei doi întemeiat („Curierul românesc”) şi sună cam aşa: „Te înalți, pieri dintre noi, dar pomenirea ta nu va pieri, scrisurile tale vor sta de față și aici, și înaintea judecății cei înfricoșate. Numele tău va fi drag învățăturii și celor ce se adapă de dînsa”.

În conacul familei din satul Goleşti, de lângă Piteşti, fiinţează acum un muzeu al Viticulturii şi Pomiculturii, iar în cinstea boierului, unul dintre cele mai bune licee din judeţ, situat la Câmpulung Muscel, îi poartă numele.

Aşa cum o fac mai multe străzi, şcoli, bulevarde, biblioteci (inclusiv cea judeţeană, din Piteşti) etc, din mai multe oraşe ale ţării.

Pe nedrept uitat şi insuficient pomenit, boierul Dinicu Golescu e unul dintre personajele care au influenţat decisiv presa românească (se poate spune că a semnat şi el pe certificatul ei de naştere), literatura şi Şcoala ca instituţie publică şi izvor de luminare.

sursa foto: Muzeul Goleşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here