Digitalizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului pare să fie nimic altceva decât o țeapă de vreo 40 de milioane de euro.
Este concluzia la care a ajuns editorialistul Andrei Nistor, cofondatorul platformei Digitalio și fondator al site-ului Știrile Transilvaniei. Reproducem mai jos un fragment din articolul său de opinie publicat azi pe site-ul Digitalio. Cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.
”De mai bine de o lună, mai exact începând cu 1 august, Registrul Comerțului (ONRC) – o instituție esențială pentru bunul mers al economiei – are un nou portal, mai exact o platformă despre care s-a spus că digitalizează activitatea și aduce instituția în secolul 21. După o investiție uriașă, de aproape 40 de milioane de euro, noul portal ar fi trebuit să reducă birocrația și să permită, printre altele, înființarea unei firme în doar 24 de ore.
În fapt, lucrurile stau fix pe dos, ca într-o comedie amară, tipic românească sau, dacă vreți, ca într-un banc de la Radio Erevan. S-a digitalizat activitatea ONRC atât de mult, încât au mai fost nevoiți să aducă ”degete”, adică oameni noi care să facă MANUAL munca ce se făcea automatizat înainte de lansarea portalului. De noapte minții? Da!
”Am redus timpul necesar pentru crearea unei firme de la 72 de ore la 24 de ore. Antreprenorii au nevoie de doar 15 minute pentru a completa și încărca documentele în portalul ONRC 2.0. Am anunțat astăzi lansarea portalului prin care am digitalizat 17 evenimente de viață din cele 36 prevăzute în Politica Publică de e-guvernare,” scria într-o postare pe pagina sa personală de Facebook, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan.
Foarte des, platforma nu funcționează
În realitate, lucrurile nu stau deloc așa, antreprenorii sunt exasperați, iar costurile în economie, calculate de specialiști, depășesc deja zeci de milioane de euro. Foarte des, platforma pur și simplu nu funcționează! Băncile nu au acces direct, iar asta duce la stoparea sau îngreunarea proceselor de creditare ale firmelor, dar și la imposibilitatea unor companii nou înființate de a-și deschide un cont bancar, întrucât nu se poate cere extras de registru de beneficiar real.
Sunt, de asemenea, antreprenori cărora le expiră valabilitatea contractului de închiriere a sediului firmei, iar pentru prelungire se presupune că trebuie să trimită niște acte la ONRC. În lipsa unei aprobări a acestei instituții, ANAF poate radia automat firma, motivând absența unui contract valid de închiriere a sediului social. Sunt doar câteva exemple dintr-o multitudine, arătând o mică parte din dimensiunea dezastrului acestei investiții plătită (nr: da, da – banii deja s-au dat și s-au luat!!!) din bani publici cu aproape 40 de milioane de euro.
Sigur că, în absența unui portal funcțional, antreprenorii nu au altă variantă decât să aglomereze ghișeele ONRC, iar de la digital angajații trec la DEGETAL, toate solicitările fiind procesate manual de către angajați. O reîntoarcere la epoca de piatră, unde cele zece degete sunt unealta perfectă pentru a procesa cererile antreprenorilor.
Cine sunt cei care au realizat acest portal nefuncțional?
Ei bine, dintr-un comunicat aflăm următoarele:
”Pentru implementarea sistemului informatic integrat pentru proiectul l „Sistem electronic integrat al ONRC consolidat şi interoperabil destinat asigurării serviciilor de E – GUVERNARE centrate pe Evenimente de Viață (ONRC V2.0)” a fost încheiat, cu VODAFONE ROMANIA SA, terți susținători și subcontractanți fiind MAGUAY COMPUTERS SRL și TOTAL SOFT SA, Contractul de servicii nr. 397770/04.05.2022 privind achiziția serviciilor/echipamentelor, suma achitată conform acestuia a fost de 164.577.165,39 lei.
Garanția procesului funcționalității în integralitate a soluțiilor hardware și software implementate în cadrul contractului, precum și a conformității acestora cu standardele și specificațiile agreate, în perioada de timp precizată în contract este asigurată de prestator.
Pentru achiziția de servicii și aplicații de testare pentru sistemul informatic implementat prin pentru proiectul „Sistem electronic integrat al ONRC consolidat şi interoperabil destinat asigurării serviciilor de E – GUVERNARE centrate pe Evenimente de Viață (ONRC V2.0)” a fost încheiat, cu EURO-TESTING SOFTWARE SOLUTION SRL, Contractul de servicii nr.457491/31.08.2023, suma achitată conform acestuia a fost de 6.433.616 lei. Prestatorul asigură garanția de bună execuție a contractului și mentenanța.
Bani mulți… pentru?
Proiectul „Sistem electronic integrat al ONRC consolidat şi interoperabil destinat asigurării serviciilor de E – GUVERNARE centrate pe Evenimente de Viață (ONRC V2.0)” a beneficiat de servicii de management externalizate, sens în care a fost încheiat contractul de servicii nr. 365413/17.05.2021 cu asocierea formată din GLOBAL RESOLUTION EXPERTS SRL (în prezent FORT SA) – lider și TDP PARTNERS SRL – asociat, suma achitată conform contractului fiind de 2.341.902,48 lei. Prestatorul asigură garanția de bună execuție a contractului.”
Luate la întrebări, firmele de mai sus aruncă ”pisica” fiecare în altă curte. Iar când te uiți la motivele pe care reprezentanții firmelor le aruncă în spațiul public încercând să-și scuze incompetența, nici nu știi dacă să râzi sau să plângi. Spre exemplu, Maguay Computers transmite într-un răspuns pentru colegii de la ECONOMEDIA că ”firma pe care o reprezintă nu are nicio vină în apariția erorilor de funcționare ale noului portal al Oficiului Național pentru Registrul Comerțului.”
Vorba zicalei, ”la tăț n-i greu”
În esență, această firmă și restul de subantreprenori spun public că viața e grea și proiectul complex, că nu se așteptau să fie așa de greu și că, asta e! Ce să faci, n-ai ce să faci!
Ce soluție ”temporară” la modul dezastruos în care s-a făcut digitalizarea ONRC s-a găsit la Ministerul Justiției? Ei bine, este DEGETALIZAREA!!! Mai exact, Ministerul Justiției, cel în subordinea căruia funcționează ONRC, susține că angajații de la Registrul Comerțului au fost nevoiți să „execute manual” cererile antreprenorilor.
Mai mult, Guvernul a discutat în ședința de miercuri, 11 septembrie, un proiect de ordonanță de urgență propus de Ministerul Justiției, prin care se va face reîncadrarea unei categorii de personal din ONRC într-o altă categorie, pentru a suplimenta numărul de angajați care să se ocupe de cererile încă restante.
Articolul semnat de Andrei Nistor poate fi lecturat integral aici.