Deputatul Mitralieră trage cu gloanţe oarbe împotriva corupţilor

Date:

Share post:

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu, unul dintre vârfurile de lance ale luptei PSD împotriva Justiţiei, a înregistrat ieri, la Parlament, o inițiativă legislativă care modifică legea privind Codul penal în sensul reducerii drastice a termenelor de prescripție pentru comiterea a diverse infracţiuni de corupţie.

Conform proiectului legislativ iniţiat de dl Rădulescu, „infracțiunile care acum se prescriu după 10 ani, se vor prescrie după 8; cele care acum se prescriu după 8 ani, se vor prescrie după 4 ani, iar cele care acum se prescriu după 5 ani se vor prescrie după doar 3 ani”, informează colegii de la www.g4media.ro

Acum aproximativ doi ani şi jumătate, deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de deputat.

„El s-a remarcat printr-o serie de inițiative de modificare a legilor penale în favoarea infractorilor și în dezavantajul oamenilor legii. Toate au fost adoptate de Parlament, cu voturile PSD, ALDE și UDMR”, mai informează sursa citată.

Numai că, ghinion, toate iniţiativele dlui Rădulescu, în favoarea infractorilor, au fost respinse de Curtea Constituțională, ca nefiind în concordanţă cu legea fundamentală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Generația tânără din România descoperă esports prin Don Ro Pariuri live pe fotbal, tenis și esports

Esports câștigă teren rapid printre tinerii din România. Cu...

Mesajele Casei Regale a României și al președintelui interimar Ilie Bolojan, la moartea Papei Francisc

Casa Regală a României și președintele interimar Ilie Bolojan...

Incendiul de pădure de la Cetățeni, lichidat ieri. Cauza, o țigară aruncată la întâmplare

Incendiul de pădure de la Cetățeni a fost provocat de o țigară, de la care s-au aprins frunzele uscate.

În sfârșit: începe construcția noului stadion Nicolae Dobrin din Pitești

Pe șantierul noului stadion Nicolae Dobrin din Pitești, constructorul...

Papa Francisc a murit azi, la vârsta de 88 de ani

Sanctitatea Sa, papa Francisc, a murit azi, la vârsta...