Deputatul „Mitralieră”, două amenzi dintr-un foc: una pentru nepurtarea măştii în spaţii închise şi una pentru jignirea unui poliţist

Date:

Share post:

„Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu, cunoscut pentru pozițiile radicale și supranumit ”Mitralieră”, a fost amendat de un polițist din București pentru că nu purta masca de protecție într-o benzinărie de pe Bulevardul Iuliu Maniu”, au informat azi colegii de la G4Media.

Mai mult, potrivit sursei citate, deputatul Rădulescu l-a jignit pe agentul de Poliţie care a intervenit, cerându-i să poarte mască de protecţie în incinta benzinăriei, fapt pentru care a mai încasat o amendă.

„În data de 17.07.2020, un polițist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost sesizat de către un cetățean cu privire la faptul că două persoane, bărbat și femeie, ce se aflau in interiorul unui spațiu comercial, nu poartă mască de protecție”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Bucureşti.

„Polițistul s-a deplasat la locație și a solicitat celor două persoane să își fixeze corespunzător masca. Femeia s-a conformat solicitării, dar bărbatul a refuzat. La momentul în care i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat contraventional a adresat cuvinte și expresii jignitoare.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19″, se arată în comunicatul de presă citat.

Nu este pentru prima dată când parlamentari români refuză să se conformeze dispoziţiilor legale privind portul măştii în spaţii publice închise.

Cu două săptămâni în urmă, alţi doi parlamentari ai PSD, deputaţii (de Vaslui) Adrian Solomon şi Ioan Irinel Stativă u bruscat şi înjurat un angajat al unei şaormerii din Capitală, care a avut îndrăzneala să le atragă atenţia să poarte masca în incinta localului.

Cei doi deputaţi vasluieni i-au înjurat şi pe poliţiştii sosiţi la faţa locului, fapt pentru care ambii au fost amendaţi.

Articolul din G4Media din care am citat poate fi lecturat accesând link-ul de mai jos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Sorin Grindeanu: 2025 va fi un an plin de restricții pe DN 7 Valea Oltului

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat, ieri, citat de...

Alegeri prezidențiale 2025: lista completă a candidaților la Președinția României

După soluționarea tuturor contestațiilor, lista candidaților la alegerile prezidențiale...

Surpriză la Chiajna: nu e Andrei Prepeliță, e Nicolae Dică

În urmă cu puțin timp, piteșteanul Nicolae Dică a...

Andrei Prepeliță, favorit să preia banca tehnică a Concordiei Chiajna

Andrei Prepeliță, fost fotbalist și antrenor la FC Argeș,...