Deputata PSD de Argeş Simona Bucura-Oprescu, confirmată ieri ca fiind infectată cu coronavirus, a fost internată în secţia Covid-19 a Spitalului Orăşenesc din Mioveni.

Surse din interiorul spitalului argeşean ne-au informat că starea de sănătate a deputatei de Argeş e „stabilă şi relativ bună”. Dna Bucura are, se pare, o formă mai uşoară a bolii.

„Are doar nişte dureri musculare şi o febră uşoară, pentru care primeşte tratament”, am aflat din interiorul spitalului, veste confirmată, de altfel, de persoane din anturajul deputatei.

Îi dorim şi dumneaei, ca şi tuturor compatrioţilor suferind de această boală, însănătăşire grabnică.

sursa foto: Facebook/PSD Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here