DDe anul acesta, Ministerul Educaţiei a venit cu o schimbare benefică, spunem noi, în ceea ce priveşte învăţământul liceal: elevii care nu vor promova examenul de la finele clasei a opta vor fi repartizaţi la şcoli profesionale. Decizia a fost primită cu un gust amar de către elevi şi părinţi, cei din urmă considerând că este o insultă adusă odraslelor care nu reuşesc să obţină nota cinci la Evaluarea Naţională.

Însă, nimeni nu pare să vadă beneficiile din spatele acestei decizii.

Sudor de top sau economist de duzină? Alegeţi!

În trecut, şcolile profesionale formau baza, meseriaşii, oamenii care puneau pe roţi ţara, care o mişcau. La propriu! Astăzi, majoritatea tinerilor, după terminarea liceului, se trezeşte în braţe cu o diplomă care, fie folosită greşit, fie cvasi-inutilă, le clatină viitorul.

Nu rare sunt cazurile în care tineri licenţiaţi ajung să lucreze în afara domeniului studiat sau, şi mai grav, să ajungă în locuri de muncă mult sub nivelul diplomelor pe care le deţin.

Casieri şi vânzători sau responsabili de rafturi de paste făinoase, având facultate de ştiinţe economice sunt lucruri care nu mai ies din comun.

La fel, absolvenţi de liceu care nu ştiu să facă nimic, care nu ştiu ABC-ul niciunei meserii şi care, firesc, şomează sau fac munci necalificate.

Diploma nedublată de pricepere nu mai valorează nimic

Vremurile când o diplomă universitară garanta un loc de muncă bun s-au dus. Acum, diplomele, universitare sau nu, nu mai garantează nimic. Nesusţinute şi de pricepere, ele nu sunt altceva decât hârtii calpe.

Revenind la şcolile profesionale, redescoperim mecanicii, electricienii, sudorii şi alte profesii care devin din ce în ce mai căutate. Şi mai bine plătite. Nenumărate programe, oportunităţi şi oferte atractive reînvie, punând – din nou – în valoare aceste şcoli.

Cu condiţia ca părinţii elevilor să realizeze că o meserie chiar poate redeveni o brăţară de aur. Sau că un sudor bun poate câştiga mai bine decât un absolvent de Ştiinţe Economice sau de Drept care nu ştie să facă nimic.

Petrom face ce nu prea face statul

Unul dintre proiectele de acest gen, menit să repună în valoare virtuţile unei meserii oneste, necesare şi bine plătite, este derulat de grupul OMV-Petrom.

Proiectul se numeşte „Ţara lui Andrei” şi are scopul de a readuce la viaţă concepţii sănătoase despre ce înseamnă să ai o meserie, să fii „meseriaş”. Adică bun şi foarte bun în ceea ce faci.

Vara aceasta, între  graniţele „Ţării lui Andrei” s-au adunat elevi ai liceelor cu profil tehnic şi ai şcolilor profesionale din Argeş şi Dâmboviţa; tineri ce vor face România să se mişte, mecanicii, şi cei care vor aduce energia, electricienii.

Cine nu a fost în tabără când era mic? Cine nu a gustat fiorii „libertăţii” alături de colegii de şcoală şi de alţi tineri departe de mama şi de tata? Sincer? Eu!

Cu ocazia acestui program, am avut oportunitatea să-mi deschid ochii şi mai ales sufletul. Sufletul către adolescenţii rebeli, timizi sau îndrăzneţi, dar gata să devină meseriaşi în toată puterea cuvântului.

Tabăra „Ţara lui Andrei” a fost un loc în care participanţii au venit copii şi au plecat tineri responsabili. În doar o săptămână! Chiar dacă nu am stat foarte mult printre elevi, am avut nevoie de numai câteva ore să-mi dau seama că acest proiect este cu, despre şi mai ales pentru copii. O spun din postura de jurnalist-observator, dar şi de dascăl, de „intrus” în această familie, care se măreşte de la an la an.

 Când am ajuns, puţin după ora prânzului, elevii se odihneau. Se simţea încă de la intrare în tabără un aer de tinereţe, prospeţime şi energie pozitivă. Perfectă să-ţi încarci bateriile pentru… mult timp. Rând pe rând, am început să-i cunosc şi pe membrii proiectului: organizatori, mentori, voluntari. Oameni tineri, plini de pasiune, cu un zâmbet molipsitor pe faţă, plini de dorinţă şi de încredere în ei, dar mai ales în elevii de care trebuie să se ocupe în aceea săptămână: Meseriaşii.

Meseriaşii, toţi pentr unul şi unul pentru toţi!

Aşadar, bine aţi venit în Ţara lui Andrei”!

În săptămâna pe care am petrecut-o acolo, ca ziaristă, era rândul liceenilor cu profil mecanic să dovedească faptul că se poate şi că pot construi de la zero o ţară „a lui Andrei”. Tinerii nu erau elevi ai unor licee „de top” din aceste două judeţe, însă prin simpla lor prezenţă acolo, prin spiritul de echipă şi voinţă, au făcut din unităţile şcolare unele cu care cele două judeţe ar trebui să se mândrească. Asta pentru că viitorii mecanici nu au făcut altceva decât să „soarbă” fiecare sfat dat de mentori şi să ducă la bun sfârşit sarcinile trasate.

Scaune rulante pentru cei cu deficienţe locomotorii

 Fiecare a dorit să se evidenţieze şi să-şi arate calităţile, pe care şi le ştiau deja, sau le-au descoperit aici. Căci, aşa cum mi-au mărturisit, au fost surprinşi să afle câte calităţi şi deprinderi au. Ca să nu mai spun că erau încântaţi de noul „eu” pe care-l descopereau în ei înşişi.

Roadele muncii meseriaşilor

Cine sunt ei pe lângă elevi? Adolescenţi. Tineri oameni în schimbare, care şi-au propus să mai facă încă un pas, cât de mic, pentru a-şi clădi singuri propria viaţă, propriile principii şi, de ce nu, o carieră solidă. Acolo nu am fost primită decât cu zeci de zâmbete, strângeri de mână şi… tricouri albe. Un grup de elevi însetaţi de cunoaştere, curioşi şi puşi pe muncă.  I-am urmărit îndeaproape la activitatea propusă de organizatori: reabilitarea de scaune rulante pentru cei cu deficienţe locomotorii.

Mentor le-a fost chiar Gabi Onofrei, omul care prin pură pasiune, a ajuns să devină „doctor estetician” pentru maşini. Şi vara aceasta, toate cunoştinţele sale în materie de mecanică, lecţii de viaţă şi nu numai, le-a împărţit în stânga şi în dreapta printre tinerii Meseriaşi. Căci altfel nu-i pot numi.

Revenind la micii noştri eroi, care vor aduce pe feţele oamenilor încercaţi greu de soartă un zâmbet sincer şi plin de recunoştinţă, au sorbit din priviri explicaţiile lui Gabi şi s-au apucat de treabă. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi! Pe această deviză pare că au mers elevii noştri, căci nu am văzut niciodată mai multă unitate, colegialitate şi sprit de echipă. Tinerii păreau că se cunosc de ani, nu de doar câteva zile. I-am văzut ajutându-se, lucrând cu grijă şi cu simţ de responsabilitate. Ca nişte adevăraţi meseriaşi, ce mai!

Rând pe rând, lucrurile se materializau, iar roadele muncii lor începeau să se vadă. La sfârşitul zilei, deşi obosiţi şi transpiraţi, pe feţele lor se putea vedea bucuria, mândria şi ambiţia. Ambiţia că mâine vor fi mai buni.

Antonio, de la 15 ani pe şantier

Printre poveştile spuse la ceas de seară, nu puţine au fost cele care te făceau să lăcrimezi şi să-ţi dai seama că printre adolescenţii de azi, rebeli, mofturoşi şi schimbători ca vremea, există unii care ştiu ce înseamnă munca de la vârste fragede.

Este şi cazul lui Antonio, un tânăr de 18 ani din Titu, care ne spunea, cu ochi visători şi cu vocea hotărâtă ce înseamnă lucrul pe şantier la 15 ani, cum se fură meseria într-o fabrică, fără a abandona şcoala. Când povestea, privea departe, spre viitorul care începea să se contureze.

Lucra de mic, ştia ce înseamnă greul. Şi nu era singurul. Majoritatea veneau din familii greu încercate, fără posibilităţi. Însă, şi ce dacă? Posibilităţile ţi le creezi singur, nu? Pe această premisă mergeau micii noştri meseriaşi.

Alexandru de la liceul „Astra” din Piteşti, viitor mecanic auto de top

Alexandru era sufletul şi vocea de aur a taberei. Elev la liceul Astra din Piteşti, îi încânta pe toţi cu vocea sa,  cu felul de a fi. Însă, marea lui pasiune sunt maşinile, mecanica şi tot ce ţinea de motoare turate şi palme murdare de  ulei. Visează ca într-o zi să devină un mecanic priceput, cu simţ de răspundere, să facă din pasiunea sa o artă. Şi cum să nu reuşească când primii paşi sunt deja făcuţi?

Ţara lui Andrei a însemnat mâini dibace, destine schimbate, prietenii pe viaţă. Pe lângă acestea, meseriaşii noştri au demonstrat că au talent, voluntarii organizând, pe lângă multe alte surprize, chiar şi un concurs prin care adolescenţii au pus la bătaie toate armele şi talentele de care erau mai mult sau mai puţin conştienţi. În seara dedicată concursului, mulţi au descoperit cu uimire că aptitudinile uitate undeva, într-un colţişor, le-au adus încrederea în sine de care aveau atât de multă nevoie, şi de ce nu, relaxarea bine meritată după o zi lungă de lucru.

Meseriaşii au talent

Aventura noastră s-a terminat cu un foc de tabără, în jurul căruia s-au spus poveşti, s-au împărtăşit impresii, lacrimi şi îmbrăţişări, s-a râs şi s-a plâns în acelaşi timp.

Astfel de programe sunt des întâlnite în rândul şcolilor cu profil tehnic, însă prea puţin cunoscute de părinţii care blamează acest sistem de învăţământ.

Una peste alta, Ţara lui Andrei, dar şi ofertele pe care marile fabrici – un exemolu, lângă noi: uzina Dacia de la Mioveni – le aduc elevilor din unităţile de învăţământ profesionale ar trebui salutate cu mult entuziasm şi văzute ca un mod de renaştere a meseriilor ce nu mor niciodată, o şansă la afirmare prin mâini puternice şi minţi iscusite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here