Sunt azi 172 de ani de când neamul nostru a fost blagoslovit prin naşterea omului-simbol al culturii româneşti, Mihai Eminescu. Graţie geniului său, poezia românească stă la loc de frunte în lume. Graţie lui, avem o zi a Culturii Naţionale, a frumuseţii, a gingăşiei, a candorii, a tot ce e frumos într-o fire omenească.

A trebuit ca el să se nască pentru ca noi să descoperim aceste lucruri şi să ne dăm seama că avem nevoie de o astfel de zi.

Din 2010 încoace, de când a fost legiferată Ziua Culturii Naţionale, în data de 15 ianuarie a fiecărui an, au apărut felurite opinii cum că noi, românii, exagerăm, făcând din Poet un idol naţional.

Nimic mai fals. „Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are”. Chiar Eminescu scria asta, într-un articolele sale.

De astfel de idoli avem nevoie, ca să nu uităm cine suntem, de unde venim şi încotro mergem, ca neam şi ca ţară. „De la Roma venim, din Dacia Traiană”, lămurea Eminescu lucrurile. Pentru că, vorba lui, „geniul, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne”.

El a fost un geniu, chiar dacă a murit în zdrenţe. Şi geniu va rămâne.

La Piteşti, am fost un pic privilegiaţi, fiindcă am mai avut un Eminescu. Nu al slovelor, ci al mingii. Îl chema Nicolae Dobrin şi credem că nu am greşit o iotă atunci când l-am numit un Eminescu al fotbalului.

Amândoi vor rămâne în veci în istorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here