De ziua lor, poliţiştii s-au luat la întrecere între ei

0
128

Ieri, poliţiştii argeşeni s-au întrecut într-o competiţie profesională organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, cu ocazia Zilei Poliţiei Române 2019.

„15 patrule de ordine publică din mediul urban şi rural s-au întrecut într-o competiție profesională ce a cuprins 15 probe, contra timp, concepute pentru a solicita încordare fizică, psihică şi rezistenţă la stress, în situaţii ce simulează intervenţiile reale, uneori chiar într-o măsură exagerată de tensiune.

Poliţiştii paticipanţi au trebuit să parcurgă obstacole, au trecut prin mulţimi ostile, au fost atacaţi de câini, au trebuit să acorde primul ajutor, să legitimeze, să efectueze conducere, control corporal, încătuşare de persoane, precum şi verificări într-o cameră obscură, mânuire de armament şi trageri în condiţii de încordare fizică şi psihică.

Toate patrulele au fost cronometrate, fiecare greşeală fiind penalizată cu timp suplimentar. Primele trei locuri au fost ocupate după o departajare dificilă, datorită diferenţelor mici, de patrula din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti – locul 1, patrula din mediul uban a Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş – locul 2, şi patrula din mediul rural a Poliţiei Municipiului Câmpulung – locul 3″, a anunţat biroul de presă al IPJ Argeş.

sursa foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here