Casa „Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc e un aşezământ unic în România. Aproape 200 de copii, de vârste de la a grădiniţei şi până la a clasei a XII-a de liceu, sunt îngrijiţi, spălaţi, hrăniţi şi îmbrăcaţi de numai opt călugăriţe (surori, cum îşi spun ele însele).

Iar asta exclusiv din donaţii şi finanţări private. Statul român nu îi ajută pe aceşti copii în niciun fel.

Vadimii şi funarii de limbă maghiară

Cât despre autorităţile locale din Odorheiul Secuiesc, acestea ar da petrecere mare dacă s-ar închide Casa „Sfântul Iosif”.

Spun asta în deplină cunoştinţă de cauză, ca unul care am condus un ziar local din Harghita, în anii în care măicuţele trebuia păzite de Jandarmerie şi de Poliţie, ca să nu fie alungate de extremiştii locali.

Pentru că şi surorile greco-catolice, şi cei mai mulţi dintre copiii orfani îngrijiţi de ele, sunt etnici români.

Din păcate, la Odorheiul Secuiesc războiul româno-maghiar de la începutul anilor ’90 încă nu s-a încheiat.

Desigur, cei mai mulţi dintre conaţionalii noştri de origine maghiară de acolo sunt oameni normali, întregi la minte. Însă, aşa cum avem şi noi vadimii şi funarii noştri, îi au şi ungurii pe ai lor.

Iar acestora din urmă, Casa „Sfântul Iosif”, cu tot ce reprezintă ea, le stă ca un ghimpe în coastă.

Am făcut această introducere mai lungă pentru ca acei ce citesc aceste rânduri să înţeleagă mai bine ostilitatea mediului în care trăiesc, în Harghita, cele opt surori şi cei aproape 200 de copii pe care-i îngrijesc.

De Sărbători, aşa cum anunţasem, am fost să-i vizităm pe copiii de acolo, împreună cu prietenii noştri jurnalişti din Târgu-Mureş, care vor pleca peste câteva săptămâni în raliul de amatori Budapesta-Bamako.

Fireşte, n-am mers cu mâinile goale. Maşinile noastre au fost încărcate până la refuz cu de-ale gurii, cu rechizite şcolare, produse de igienă, îmbrăcăminte, jucării şi altele.

Cumpărate fie de cei trei temerari care vor pleca în raliul Budapesta-Bamako, fie de noi, colectivul de la www.argesulonline.ro, fie donate de compania Herlitz România, de Universitatea de Medicină, Farmacie şi Ştiinţe din Târgu-Mureş şi de alţi doi târgumureşeni inimoşi (Georgiana Cioată şi Radu Bândea).

În micuţa capelă din incintă, un grup de elevi de la o şcoală din Reghin a cântat, pentru noi toţi, câteva cântece religioase.

Fireşte, cei mici (mulţi dintre ei lipseau la ora vizitei noastre, fiind plecaţi în vacanţă, unii la rude, alţii, în tabere) au fost foarte bucuroşi de cadourile primite.

Sora Emilia Trif, conducătoarea aşezământului, ne-a însoţit într-un tur al Casei „Sfântul Iosif” şi ne-a dezvăluit detalii despre cum se gospodăresc surorile şi copiii cărora le spun „copiii noştri”.

Mecena din Luxemburg

Am observat într-o încăpere un drapel care mi s-a părut a fi al Federaţiei Ruse şi am întrebat-o pe sora Emilia despre steag. „Nu e al Rusiei, ci al Luxemburgului. E pus aici la loc de cinste, ca semn de respect pentru un binefăcător al nostru luxemburghez”, a spus sora Emilia.

Sora Emilia, sufletul Casei „Sfântul Iosif” de la Odorheiul Secuiesc

„Noi tocmai începusem, acum câţiva ani, să înlocuim tâmplăria deteriorată a geamurilor. Casa are aproape 400 de geamuri. Nu aveam bani decât pentru câteva, dar am zis că de unde trebuie să începem.

Bătrânul Nissan Patrol s-a pregătit pentru raliul Budapesta-Bamako, prin drumul până la marginea Odorheiului Secuiesc

A venit în vizită un domn, vorbea în franceză, şi ne-a întrebat, după ce a vizitat Casa, de ce anume avem nevoie stringentă. I-am spus că acum tocmai am început să schimbăm ferestrele şi că ne-ar prinde tare bine ceva ajutor în acest sens.

Prichindeii, ca orice copii, bucuroşi de daruri şi curioşi nevoie mare

Luxemburghezul respectiv s-a oferit să plătească el însuşi pentru înlocuirea tuturor ferestrelor. Şi a şi făcut-o.

Nu mă întrebaţi cine e sau cu ce se ocupă acest binefăcător al nostru. Noi nu întrebăm pe niciun vizitator aşa ceva, ci doar mulţumim că ne vizitează şi, eventual, mulţumim şi pentru donaţii”, a povestit sora Emilia.

Insulă de românism într-o mare maghiară

De departe, cea mai mare binefacere de care se face „vinovată” Casa „Sfântul Iosif” e menţinerea în viaţă a liceului cu predare în limba română „Marin Preda” din Odorheiul Secuiesc.

E unica şcoală cu clase de la I la a XII-a, cu predare în limba română, pe o rază de cel puţin 50-60 km.

Pozele copiilor crescuţi în Casa „Sfântul Iosif”, ajunşi acum oameni maturi, sunt la loc de cinste pe holurile casei

Toţi copiii de vârstă şcolară crescuţi de surorile greco-catolice la Casa „Sfântul Iosif” merg la şcoala românească „Marin Preda”. Dacă n-ar fi fost aceşti copii, liceul respectiv s-ar fi desfiinţat de mult, întrucât n-ar mai fi avut numărul minim de elevi înscrişi.

Remorca Nissanului a fost încărcată cu bunătăţi pentru bucătăria casei

Aşa însă, liceul „Marin Preda” din Odorhei supravieţuieşte prin truda neostoită a surorilor de la Casa „Sfântul Iosif”.

Gândiţi-vă că la Odorheiul Secuiesc cam 93-94% din locuitori sunt maghiari. Ceea ce înseamnă că, în lipsa învăţământului în limba română, maghiarizarea ar veni firesc, de la sine.

Condiţii de viaţă bune

Mulţumită donaţiilor, copiii din casa de la Odorhei au condiţii de viaţă, de trai şi de învăţământ foarte bune.

„Îi ajutăm în fiecare zi la teme. Fiecare dintre noi are o anume pregătire. Una dintre surori îi ajută la matematică, o alta, asistentă medicală, le ţine cursuri de igienă şi prim-ajutor, o alta îi ajută la limbi străine”, ne-a zis sora Emilia.

Laboratorul de limbi străine, unde copiii fac meditaţi cu una dintre surori, absolventă de Filologie

„Avem grădină de legume şi livadă, ale noastre. Toamna culegem, facem gemuri, facem zacuscă, murături pentru iarnă. Toată lumea munceşte şi ajută, fiecare după puteri”.

Costurile sunt mari

Costurile de funcţionare ale unui asemenea aşezământ sunt, însă, mari. Între 50.000 şi 80.000 de lei lunar costă doar facturile la utilităţi.

Cele opt surori greco-catolice îngrijesc, zi de zi, cam tot atâţia copii cât toată Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita.

Categoric, măicuţele îi îngrijesc pe copii cu mult mai bine şi cu bani mult mai puţini decât o face DGASPC Harghita, fără niciun ban de la stat sau de la autorităţile locale din Harghita. Surorile au, însă, nevoie constantă de ajutorul celor cărora le pasă.

„Cine trebuie să ajungă la noi, ajunge şi fără Facebook”

Am întrebat-o pe sora Emilia de ce nu fac un website de prezentare a Casei, precum şi conturi pe reţelele de socializare, pentru ca lumea să afle povestea acestui aşezământ cu totul special.

„Ar şti mai multă lume despre dumneavoastră şi despre copii şi sigur aţi avea donaţii mai multe”, am argumentat.

Biblioteca e plină de cărţi pentru copii, donate aproape în totalitate

Sora Emilia a zâmbit condescendent. „Dacă aţi şti cât de mulţi mi-au spus acelaşi lucru… Vă spun ce le-am zis tuturor celor care au întrebat asta…unii chiar s-au oferit să ne facă gratis site de internet.

Noi aici, la Casa „Sfântul Iosif”, facem un bine copiilor necăjiţi, abandonaţi de părinţi prin maternităţi şi spitale, rămaşi orfani din diverse motive etc. Însă, credinţa noastră e că binele nu se face în gura mare.

El trebuie să meargă mână în mână cu modestia, cu discreţia.

Cine vrea să vină la noi, vine. Cine e sortit să ajungă aici, ajunge şi fără sait de internet, şi fără facebook, şi fără instagram. Îl va călăuzi Dumnezeu, nu Facebook”.

„Plecăm mai încrezători în raliul Budapesta-Bamako”

Ziua petrecută în mijlocul copiilor de la Odorheiul Secuiesc a avut asupră-ne efectul unui pahar de apă rece, de izvor, în plină arşiţă.

„Am fost foarte bucuroşi să-i vizităm pe copii şi să le aducem cadourile pe care le-am adus pentru ei. A fost un sentiment reconfortant că le-am putut face un bine şi, cu siguranţă, vom reveni consecvent aici.

Călin Vancea şi Ovidiu Morar, membri ai echipajului gata de plecare în raliul Budapesta-Bamako

Intrăm acum în etapa finală a pregătirilor pentru raliul Budapesta-Bamako şi pot să spun că, după vizita la Odorheiul Secuiesc, plecăm la drum mai încrezători, mai optimişti, cu exemplul tenacităţii surorii Emilia şi a colegelor dumneaei ca model”, a declarat tehnoredactorul Ovidiu Morar, unul dintre membrii echipajului de jurnalişti care va participa la raliu.

Unul dintre copilaşii îngrijiţi la Casa „Sfântul Iosif”, ca peştele în apă printre multitudinea de cadouri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here