Aşa cum estimam azi, la prânz, Guvernul e pe cale să ia măsuri mai severe de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Trebuia făcut ceva: numărul de cazuri de infectare, la nivel naţional, a ajuns la aproape 10.000 azi, o cifră de-a dreptul înspăimântătoare. Iar numărul compatrioţilor morţi sau internaţi la Terapie Intensivă, în stare gravă, creşte şi el exponenţial.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în această seară, chiar în debutul şedinţei de Guvern, ce măsuri vor intra în vigoare de luni, pentru a pune stavilă, cât de cât, răspândirii infectărilor cu Covid-19:

Noile măsuri

„Măsurile de până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național”, a spus preşedintele Iohannis, dând câteva exemple precum:

*școlile, toate în online

*angajații și din public și din privat, telemuncă peste tot unde este posibil

*magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21

*circulația pe timpul nopții va fi restricționată (între ce ore, asta va fi stabilit ulterior)

*petrecerile de orice fel sunt interzise

*târgurile, oboarele, bâlciurile și piețele vor fi închise

*portul măștii de protecţie devine obligatoriu peste tot în țară.

Măsurile menţionate mai sus, precum şi altele de acest gen, vor intra în vigoare de luni.

În acest sens, Guvernul va trebui să redacteze un act normativ, care va fi publicat în timp util în Monitorul Oficial al României.

Nota redacţiei – Deşi Guvernul Orban e foarte apropiat de preşedintele Iohannis, există, cel puţin teoretic, posibilitatea ca nu toate măsurile acestea, anunţate public de preşedinte, să fie legiferate de Guvern. Sau să fie un pic nuanţate. Vom vedea.

Actualizare – Între timp, documentul oficial capătă contur. Puteţi consulta mai jos intenţiile Guvernului în ce priveşte introducerea de restricţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here