Grupul Telekom (fostul Romtelecom) a anunţat aseară că prețul pentru fiecare serviciu fix (voce fixă, internet, TV) și pentru fiecare abonament mobil, pentru clienții rezidențiali, va fi majorat cu 0,42 euro, începând cu 15 aprilie 2019.

Practic, abonamentele pentru aproape toate serviciile Telekom se vor scumpi, în medie, cu câte doi lei.

Măsura anunţată de Telekom vine la câteva săptămâni după ce un alt operator de telecomunicaţii, grupul RCS&RDS (Digi) anunţase că măreşte tarifele pentru serviciile sale, de la 1 martie.

„Ca urmare a creșterii costurilor asociate furnizării serviciilor de comunicații, Telekom România este nevoită să majoreze preţurile abonamentelor din portofoliul fix şi mobil, pentru clienţii rezidenţiali şi de business, începând cu 15 aprilie 2019…

…ca urmare a creșterii costurilor asociate furnizării serviciilor de comunicații, Telekom este nevoită să majoreze tarifele serviciilor de comunicații din portofoliul fix și mobil.

Chiar și în aceste condiții, clienții noștri vor continua să beneficieze de servicii de înaltă calitate, la prețuri competitive.

Prețul pentru fiecare serviciu fix (voce fixă, internet, TV) și pentru fiecare abonament mobil, pentru clienții rezidențiali, va fi majorat cu 0,42 euro, TVA inclus, (0,35 euro, fără TVA), adică aproximativ 2 lei, începând cu 15 aprilie 2019. Această majorare nu se aplică opțiunilor de televiziune, ratelor la telefoane sau chiriilor de echipamente fixe. 

Clienții business vor primi o notificare scrisă în care sunt anunțați, de asemenea, de schimbări aferente contractelor”, se spune într-un comunicat de presă al Telekom România.

Majorarea de preţuri vine, evident, ca urmare a recentelor ordonanţe de urgenţă emise de Guvern, care suprataxează, printre altele, şi companiile din telecomunicaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here