Acum 23 de ani, ziaristul clujean Sabin Gherman publica în ziarul local Monitorul un articol incendiar, care-a stârnit zarvă mare în toată ţara, intitulat „M-am săturat de România”. Dl Gherman semnala acolo faptul că după Unirea de la 1918, vechiul Regat n-a luat nimic din plusul de civilizaţie al Transilvaniei, ba mai mult, a balcanizat şi a miticizat şi această provincie românească.
„Nişte oameni (în principal intelectuali greco-catolici, aparţinând unei biserici oropsite şi azi, de zici c-a fost duşmană a naţiunii, nu factor decisiv al Reîntregirii – n.a.) au făcut Unirea de la 1918… Alţii, ca Slavici, au spus că unirea Transilvaniei cu România e o porcărie şi au făcut puşcărie.
Acum se vede ce-a ieşit. Seriozitatea, eleganţa, disciplina – atribute ale Ardealului – au fost invadate de miticisme, de balcanisme ordinare, de civilizaţia seminţelor de bostan.
Era o şansă pentru România să se unească cu Transilvania, să înveţe câte ceva din organizarea ei, din sistemele ei de valori. N-a fost aşa; România a înghiţit Transilvania – de aceea din trei în trei metri aluneci astăzi pe flegmele de pe marile bulevarde. N-o spun eu, ci un egal al lui Dumnezeu, Cioran.
Vor sări o grămadă să contrazică cele spuse mai sus. Dar: câţi dintre voi n-au mers la Bucureşti cu plasa plină, cu celebra plasă de rafie în care se înghesuiau sticlele de palincă? Şi n-o duceaţi la prieteni, ci la directori, la ministere, la înalte porţi ferecate. Şi dacă, naivi fiind, n-aţi dus acele plase, de câte ori vi s-a sugerat că la Bucureşti se intră cu capul, mâinile fiind ocupate cu bagaje?”
Cam aşa ceva a cutezat să scrie Sabin Gherman, în anul 1998. S-a schimbat ceva de atunci până azi? Mai nimic.
„Au trecut prea repede de la furculision la Treceţi batalioane române Carpaţii. Poate de aceea cei mai vajnici „apărători” ai Transilvaniei s-au născut dincolo de Carpaţi (adică în vechiul Regat – n.a.). Poate de aceea Europa se termină pe undeva pe lângă Braşov. Acolo se termină şi Transilvania.
Pentru că, în afară de limbă şi şosele proaste, nu avem nimic în comun (sublinierile autorului – n.a.). Va trebui să ne trezim. Să recunoaştem că ceea ce se întâmplă acum e o comedie”, mai zicea dl Gherman.
În cei 23-24 de ani scurşi de la redactarea acestui articol şi până acum, discrepanţele dintre Transilvania şi vechiul Regat nu doar că nu s-au atenuat, ci chiar s-au adâncit. O vede, cu ochiul liber, orice „regăţean” sau moldovean care călătoreşte prin Ardeal şi orice ardelean care trece munţii, spre sud sau spre est.
Doar 10% dintre ungurii din Transilvania spun că patria lor e România şi peste 80% dintre ei spun că sunt mai ataşaţi de Ungaria, releva, zilele trecute, un sondaj de opinie. Sunt şi ei, conaţionalii unguri, sătui de România, pe care n-o privesc ca pe ţara lor.
Să nu-i judecăm prea aspru pentru asta, pentru că milioane şi milioane de români, plecaţi în pribegie pe te miri unde, s-au săturat şi ei de România, vorba lui Sabin Gherman.
„În 1918, liderii politici transilvăneni știau din propriile lor eforturi în Parlamentul de la Budapesta cât de importante sunt drepturile politice și culturale pentru minorități și cât de loiali pot fi minoritarii într-un stat multietnic, dacă sunt respectați. Destul de repede, însă, mulți dintre acești politicieni s-au simțit trădați de imoralitatea din Parlamentul de la București, în vreme ce alții s-au aruncat în această lume a compromisurilor”, remarca Sabina Fati, într-un editorial publicat recent pe site-ul Deutsche Welle.
Fie că ne place, fie că nu, realitatea asta este: România nu a devenit deloc o ţară bună pentru fiii ei. În niciun caz pentru aceia care muncesc cinstit, care nu fură, care nu scuipă seminţe pe jos, nu sunt bugetari şi nu beneficiază nici de ajutoare sociale, nici de pensii speciale.
Să fim realişti, suntem o ţară europeană pentru că „am fost aderaţi” la UE, în 2007, nu pentru că am fi meritat vreo secundă să fim acolo. Transilvania, în schimb, aparţine spaţiului european de secole, după cum remarca, acum câţiva ani, jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Ca parte a Imperiului Austro-Ungar, Transilvania era avanpost estic al civilizaţiei europene. Este şi azi.
Dacă restul României se complace în petreceri cu manele, ţuică fiartă şi fasole cu cârnaţi de 1 Decembrie, în Ardeal nu e aşa.
Dacă Bucureştiului îi place vânzoleala mizeră, şpăguitoare, a unui bazar turcesc, Transilvaniei şi locuitorilor ei le place mai mult atmosfera de burg austriac. Le plac mai mult politicienii harnici şi echilibraţi de tip Ilie Bolojan decât ţăţismele Simonei Bucura-Oprescu şi coteriile lui „Mitralieră”.
Aduceţi-vă aminte că în 1916, România (atâta câtă era atunci) era cam două treimi sub ocupaţie străină, germano-bulgaro-turcească, iar Guvernul fugise la Iaşi, pentru ca în numai doi ani, lucrurile să se schimbe radical şi România să devină dodoloaţă, (aproape) ca acum. Istoria nu stă pe loc niciodată, roata se învârte. „Şi de-ar fi pătrată, tot se-nvârte ea odată”, zice un cântec popular.
Atunci, în 1917-1918, s-a învârtit în favoarea noastră, dar oricând se poate invers. E ceva la care ar trebui să ia aminte aşa-numita „clasă politică”. Toată, inclusiv cea din Ardeal, pentru că nici acolo nu-i chiar rezervaţie de îngeraşi.
Marea Unire a fost un dar de la Dumnezeu, dar nu e unul pe vecie. Şi în niciun caz unul care se poate păstra la nesfârşit numai cu parade militare, depuneri de coroane de flori (că e musai, altfel…) sau plimbat Flacăra Centenarului pe uliţe desfundate, pe unde astfaltul nu va ajunge nici peste 20 de ani.
Mai trebuie şi altceva, distinşi politicieni. Cugetaţi şi acţionaţi, altminteri, vor cugeta şi vor acţiona românii. Prima dată, cei din Transilvania, pentru că i-au stârnit deja Sabin Gherman, Cristian Tudor Popescu, Sabina Fati şi alte câteva voci critice.
De la Marea Unire la Marea Despărţire drumul nu-i chiar aşa de lung. Ajunge o scânteie, într-un anumit context, ca acum un pic mai bine de 100 de ani.
Articol publicat prima dată în săptămânalul Impuls de Argeş din 6 decembrie 2021.
