De ieri şi până în data de 7 august se desfășoară ediția a patra a turneului internațional “BRD ARGEȘ OPEN – Wheelchair Tenis” la baza sportivă Star de la Bascov, lângă Piteşti. Ieri a fost deschiderea oficială a turneului la care vor participa 30 de băieți și 11 fete, sunt îndrumarea asociației „Primii pași spre performanță”, care s-a ocupat de organizarea evenimentului.

Toți participanții ediției sunt sportivi care s-au consacrat prin rezultatele remarcabile pe care le-au obținut la nivel mondial, așadar, campioni care reprezintă cu mândrie sportul pentru țara lor și urmăresc să-l valorifice cât mai mult. Pe lângă performanță, participanții urmăresc să ofere un model de educație sportivă pentru fiecare dintre cei care le vor urmări activitățile în cele 4 zile de activități sportive.

Participă sportivi cu deficienţe locomotorii din România, Spania, Marea Britanie, Bulgaria, Olanda, Polonia, Turcia, Belgia şi Bulgaria.

Ceremonia de deschidere a fost marcată de discursul ținut de primarul orașului Pitești, Cristian Gentea, dar și de încurajările membrilor Consiliului Județean Argeș și ale reprezentanților primăriilor din Mioveni și Bascov. Turneul este o adevărată mândrie pentru sportul piteștean, iar campionii care deja au intrat în competiție sunt încurajați să lupte până la capăt pentru a avea rezultate excepționale.

sursa foto: Consiliul Judeţean Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here