De ce dl Cornel Ionică încă mai e primar al Piteştiului?

Date:

Share post:

E o întrebare legitimă, la care e chemat să răspundă reprezentantul Guvernului în judeţul Argeş, în speţă dl prefect Emilian Dragnea.

Întrebarea din titlu i-a fost adresată dlui Dragnea de către deputatul USR de Argeş Ionuţ Moşteanu, prin intermediul unui document scris, din care cităm:

„Prefectul de Argeș, domnul Emilian Dragnea, amână de două luni emiterea ordinului de încetare a mandatului primarului Piteștiului, Cornel Ionică (foto), după ce acesta a pierdut definitiv procesul cu ANI.

Primarul este incompatibil și nu mai are legitimitate pentru a conduce Primăria.

În numele cetățenilor Piteștiului, îi solicit ferm prefectului emiterea ordinului. Au trecut deja două luni, nu are nici o scuză să mai tragă de timp”.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil pe primarul Ionică, pentru că „în perioada exercitării mandatului 2008-2012, a participat la deliberarea și adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Pitești din data de 24 septembrie 2009 având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural al municipiului Pitești cu societăți comerciale la care ginerele său, este asociat și administrator…prin validarea protocoalelor, societățile comerciale au beneficiat de folosința unor spații puse la dispoziție de Centrul Cultural Piteşti”.

Edilul Piteştiului a atacat în Justiţie decizia ANI, dar a pierdut definitiv recursul, în urmă cu două luni. De atunci, prefectul Dragnea n-a avut timp să emită obligatoriul ordin prin care primarul incompatibil să părăsească funcţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Crimă şocantă descoperită la Bascov. Bărbat cu probleme psihice care a ucis 5 membri ai familiei

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au...

Video: PERCHEZIȚIE PENTRU IDENTIFICAREA UNEI ARME NELETALE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase...

Campionat internațional de volei la Mioveni

Sala Sporturilor din Mioveni găzduiește, de miercuri, 10 august,...

Accident între un autoturism şi un autocamion la Morăreşti. Cinci victime transportate la spital

Aseară, în jurul orei 19.27, pompierii argeşeni împreună cu...

Balkanik Festival la Grădina Uranus din Bucureşti

Balkanik - World Music Festival, eveniment recunoscut pentru atmosfera...

Oraşul Mioveni găzduieşte Campionatul Balcanic de volei feminin U19

Începând de mâine, 10 august, oraşul Mioveni, va găzduit...

Presa autohtonă, în epoca geamantanelor cu bani

Ieri, site-ul de presă independentă - mai avem aşa...

Impuls de Argeş: Fiul fostului vice de la Miceşti, cercetat pentru delicte silvice

Timp de mai multe mandate, Nicolae Olteanu a fost...