Dasfidania, Veorico! Guvernul PSD a picat testul moţiunii de cenzură

0
64

După aproape trei ani de guvernare discreţionară (pentru că putem, vă mai amintiţi?), PSD şi-a văzut azi Guvernul măturat de la Putere de votul plenului Parlamentului.

Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie au votat 238 de parlamentari, cu cinci mai mult decât minimul necesar pentru ca Guvernul să fie demis.

Moţiunea de cenzură în cifre

  • Total parlamentari (senatori și deputați): 464
  • Parlamentari prezenți la vot: 399
  • Total de voturi exprimate: 245
  • Voturi anulate: 3
  • Voturi valabil exprimate: 242
  • Voturi pentru moțiune: 238
  • Voturi împotriva moțiunii: 4

În favoarea moţiunii au votat aleşii PNL, ai USR-PLUS, dar şi cei ai ALDE şi ai UDMR, ultimele două partide, foste aliate ale PSD până nu demult.

În urma votului de azi, preşedintele Iohannis trebuie să convoace la consultări partidele parlamentare și să desemneze un candidat pentru funcţia de premier, în urma consultărilor.

Primele consultări vor avea loc mâine, de la ora 11, a anunţat chiar azi Preşedinţia.

În termen de 10 zile de la desemnare, candidatul propus pentru funcția de prim-ministru trebuie să vină în Parlament cu echipa guvernamentală, pentru votul de încredere.

Dacă nu îl primeşte, atunci procedura de mai sus se reia. Dacă nici a doua oară noul Guvern nu primeşte votul de încredere al Parlamentului, atunci şeful statului poate dizolva Parlamentul şi convoca alegeri anticipate.

Anticipatele sunt, de altfel, soluţia preferată de cei de la USR şi PLUS, în vreme ce PNL ar opta pentru un Guvern minoritar, compus din PNL, USR-PLUS şi PMP.

sursa foto: captură video Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here