Azi s-au bătut în cuie listele de candidaţi ai PNL Argeş, pentru alegerile parlamentare din decembrie anul acesta.

Dacă la Senat se ştia că prima poziţie – singura eligibilă, după calculele „hârtiei” – va fi ocupată de actualul deputat Dănuţ Bica, iar a doua, care ar putea să se concretizeze într-un mandat de senator doar la redistribuire, de medicul dr. Tiberiu Irimia, la deputăţie s-a lăsat cu surprize.

Acolo, cap de listă s-a auto-uns şeful organizaţiei judeţene, Adrian Miuţescu, urmat de şeful PNL Câmpulung, Bogdan David, şi de notăriţa Ana Stan.

Dr. Tiberiu Irimia şi notăriţa Ana Stan urmau să fie, astfel, recompensaţi, pentru că au participat la mascarada numită de liberali „competiţie internă” pentru desemnarea candidatului la Primăria Piteşti.

La acea competiţie internă dintre cei patru candidaţi liberali (toţi, oameni onorabili, altminteri, printre care şi dr. Irimia şi dna Stan), câştigător a ieşit al cincilea, ex-vicele pesedist Sorin Apostoliceanu.

Care, finalmente, a pierdut cu brio confruntarea electorală, câştigată de candidatul PSD Cristian Gentea. Mulţi simpatizanţi ai opoziţiei nu l-au votat pe candidatul proaspăt vopsit liberal, pentru că n-au putut digera ideea că PNL are un candidat-transfug de culoare roşie.

Dacă dr Tiberiu Irimia ar avea ceva şanse să se aleagă senator, dna Stan a avut surpriza, ca de seară până dimineaţă, să „cadă” de pe locul 3 (unul eligibil) pe 4, loc aproape neeligibil.

„Retrogradarea” Anei Stan au făcut-o „organele centrale ale partidului”, în speţă prim-ministrul Ludovic Orban, care a insistat ca să fie impus pe loc eligibil Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, un traseist politic notoriu.

Constantin, 42 de ani, născut la Piteşti, de meserie zootehnist, a schimbat în cariera sa politică partidele ca pe şosete, trecând, rând pe rând, pe la PUR, P. Conservator (ambele, creaţii ale lui Dan Voiculescu), Pro România, ALDE, iar acum e la PNL.

A fost cel mai tânăr preşedinte de partid din România, ales fiind, în 2010, la vârsta de numai 32 de ani, preşedinte al Partidului Conservator, cu blagoslovenie de la întemeietorul partidului, Dan Voiculescu.

A fost trei ani ministru al Agriculturii în guvernul Victor Ponta, calitate în care s-a remarcat prin absolut nimic. Aşa cum a făcut-o şi ulterior, ca ministru al Mediului.

Din 2012 până în 2016 a fost deputat de Argeş, dar n-a călcat mai deloc prin judeţul care l-a propulsat în Parlament. Din 2016 încoace e deputat de Bucureşti, ales pe lista ALDE.

Preşedintele PNL, prim-ministrul Orban, l-a vrut musai pe Constantin pe loc eligibil la Argeş, pentru că acesta a votat pentru demiterea Guvernului Viorica Dăncilă, la moţiunea de cenzură care a marcat debarcarea PSD de la Putere, acum aproximativ un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here