Site-ul istorieveche.ro reprezintă o nouă treaptă evolutivă a dacomaniei: e lucrat excelent și la o lectură superficială totul pare în regulă. Nu e! Ne-a atras atenția un articol, conținând următoarea ideație:
”În ultimul timp aud foarte des cuvintele «dacomanie» și «dacopatie». Le-am căutat în DEX și nu le-am găsit. Am înțeles însă de pe rețelele sociale că au un sens tendențios. Un fel de etichetă, un stigmat pentru istoria antică. O categorie derizorie a trecutului și ceva ce trebuie neapărat neglijat. O interzicere a cercetării faptelor din mileniile trecute, o piedică în fața curiozități, un fel de stopare a întrebărilor despre strămoși. Cu alte cuvinte, de ce nu aș avea dreptul să îmi pun întrebări, de ce nu aș avea dreptul să am acces la documente și informații și mai presus de toate, de ce să fiu de acord cu ce e oficial, stabilit, bătut în cuie?
Prin urmare, cele două cuvinte nu există. Refuz să accept existența a două cuvinte care nu au niciun sens și care înseamnă de fapt o cenzurare a trecutului României”.
Autorul continuă expunând derivele conspiraționiste (în care găsește explicația non-cuvintelor invocate) și propune în schimb termenul-cupolă de ”exagerare”.
Ceea ce nu știe junele dătător cu părerea este că termenul ”dacomanie” are vechime și istorie; nu-i de azi, de ieri, pe scena istoriografiei românești.
Dacomania este o eroare sistemică. Ironic, debutul publicistic al termenului provine dintr-o eroare de tipar; într-un articol din ”Convorbiri literare” (aprilie 1940), revista ”Dacoromania” apare ca ”Dacomania”.
În 1941, Șerban Cioculescu publică articolul ”Un nou fenomen mistic: tracomania”. Cioculescu va rămâne un constant critic al curentului deviant căruia i-a dat numele.
În același an, Constantin Daicoviciu publică ”Un nou mit”, cu trimitere la ceea ce el numește ”mitul pan-thracic”, conținând corifeii și temele dacomanice majore.
Daicoviciu revine cu ”Istorie și politica” (1945) în care folosește explicit termenul ”daco-manie”. În ciuda unor asperități specifice epocii, istoricul indică corect caracterul fascist al curentului. Nici vorbă de simplele exagerări menționate de junele internautic.
În fine, identificăm și atributul ”dacomani” la același Daicoviciu (”Scrisoare către «Amfiteatru»”, 1979). Remarcabil este tonul critic față de colegul său Ion Horațiu Crișan; asta apropo de ceea ce pare unora ”oficial, stabilit, bătut în cuie”.
Prin urmare: Cioculescu cu ”tracomania”, Daicoviciu cu ”dacomania” și ”dacomanii”, iar ”exagerări” este doar un amărât de eufemism pentru o ideologie cât se poate de fascistă.
Acestea erau hotarele Daciei lui Burebista
Daicoviciu, 1945:
”Dar, de pildă, recenta daco-manie sau thraco-manie, pornită din capul înfierbântat al unor pseudo-cărturari și care ne făceau să ne credem cel mal mare și mai putenric popor în Răsăritul Europei, ba ne declară chiar ca pe strămoșii tuturor popoarelor europene, până și ai Romanilor, a fost, fără îndoială, o curată nebunie, pe cât de absurdă, pe atât de criminală. Nu se întemeia oare, pe aceste și asemenea aberații istorice din trecut toată aventura imperialistă a fostului regim șl nu preconiza această stupidă teorie «savantă» «recucerirea» tuturor ținuturilor din Balcani, inclusiv Constantinopolul? Și, cine știe, unde se mai putea opri zelul acestor Istorici-politi-ciani de contrabandă?”
Pare tras de păr, dar o simplă căutare pe Internet ne întoarce hărți care pretind teritorii ”istorice” de la absolut toți vecinii. E la modă să-l condamnăm pe Vladimir Putin, că omul e cu faptele, dar poate ar trebui să ne amintim și de cei cu visurile. Dacă ar putea, băieții ăștia ar face și ei intervenții. Ar face, cum să nu facă…
Sursele documentare le puteți consulta în facsimilaici.
Accesând acest link puteţi citi alte articole publicate pe site-ul nostru de Vlad-Ionuţ Musceleanu.
