Daciei începe să-i fiarbă antigelul în motor, de bine ce-i merge

Date:

Share post:

Asociaţia Constructorilor de Automobile din România ACAROM a informat, azi, printr-un comunicat de presă, că uzina Dacia de la Mioveni a produs luna trecută 32.403 maşini, cu aproape 13 procente mai mult ca în martie 2018.

De asemenea, pe primele trei luni ale lui 2019, la Mioveni s-au fabricat aproape 100.000 de maşini Dacia, ceea ce înseamnă o producţie cu circa 14 la sută mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a lui 2018.

La Mioveni, motoarele-s turate la maximum, s-ar putea zice. Poate că aşa şi stau lucrurile: salariaţii Daciei muncesc serios, iar asta se vede în cifrele furnizate de ACAROM.

Însă, nu toate merg ca unse la uzina Dacia. În rândurile salariaţilor sunt multe nemulţumiri.

Acum câteva zile, câteva sute de muncitori de la Dacia au protestat, laolaltă cu alţi sindicalişti, în faţa Guvernului.

În urmă cu vreo trei săptămâni, a avut loc chiar un protest spontan al celor de la secţia de Presaj. Şi n-a fost singurul de atunci până azi.

Nemulţumiri mari au şi salariaţii de la secţiile Vopsitorie şi Caroserie. În general, muncitorii consideră că salariile lor nu sunt corelate cu munca pe care o depun şi nici cu rezultatele acesteia. Ca atare, doresc majorarea lefurilor.

În presă au răbufnit şi nemulţimiri privind calitatea mâncării servite la cantină. S-a scris chiar că unii merg la cantină doar ca să ia acasă mâncarea, s-o dea câinilor.

De departe, însă, temerea cea mai mare a multor salariaţi ai Daciei este cea referitoare la şomaj. Zvonurile spun că unele linii de la Presaj ar putea fi închise, dar oficial, nimeni nu le spune oamenilor nimic.

Am adresat şi noi, acum trei săptămâni, câteva întrebări (în scris) biroului de presă al Grupului Renault România, însă, nici până azi nu ni s-a răspuns. Subiecte de genul ăsta par tabu pentru comunicatorii Dacia/Renault.

O altă nemulţumire majoră a multor angajaţi ai uzinei de la Mioveni e cea legată de contractele de muncă. Există mulţi angajaţi ale căror contracte de muncă sunt pe perioadă determinată.

Aceşti oameni se tem că oricând pot fi daţi afară. Vorba vine….nu li se reînnoiesc contractele. Evident, indiferent câte nemulţumiri ar avea, un angajat cu contract pe perioadă determinată nu va îndrăzni niciodată să şi le exprime.

„Dacă nu-ţi convine, sunt o mie la poartă”, e răspunsul pe care aceşti oameni îl primesc de la şefi, dacă îndrăznesc să spună ceva.

Greva bate, din nou, la poarta Daciei

Negocierile din această perioadă, pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă, nu au ajuns încă la niciun rezultat. Muncitorii consideră ridicol de mici majorările salariale oferite de administraţie (200 de lei de la 1 aprilie, plus alţi 50 de lei de la 1 octombrie).

„Propunerea Administraţiei (uzinei Dacia – n.r.) de majorare salarială făcută în cadrul şedinţei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă Dacia 2019, din data de 11 aprilie 2019, este de neacceptat! 

… În această situaţie, legislaţia din România ne dă dreptul, pentru a ne îndeplini mandatul, să declanşăm greva la Dacia.

 Salariile din Dacia sunt printre cele mai mici salarii din industria constructoare de maşini. După un şir neîntrerupt de succese ale produselor Dacia, anul acesta trebuie să fie anul salariaţilor de la Dacia!”, se arată într-un mesaj transmis muncitorilor de către comisia de negociere a Contractului Colectiv de Muncă, compusă din membri ai Sindicatului Automobile Dacia.

Ameninţare cu boicot, mâine

Pentru mâine, printre salariaţii Daciei se vorbeşte chiar de un boicot, în sensul că muncitorii nu se vor prezenta la muncă.

Fireşte, nu putem şti dacă acest boicot se va materializa sau nu. Ce ştim, însă, e că motorul Daciei merge neregulat şi dă semne că-i dă antigelul în clocot.

Iar omul care, de fiecare dată în astfel de situaţii, găsea mereu numitorul comun între patronat şi sindicate, regretatul Constantin Stroe, nu mai e printre noi, ca să mai salveze încă o dată situaţia.

Sperăm, totuşi, că părţile vor găsi o cale de a-şi armoniza interesele. Nu de alta, dar dintr-o grevă la uzina Dacia de la Mioveni nu are nimeni de câştigat.

Nota redacţiei: Nu am mai cerut niciun punct de vedere celor de la Grupul Renault România, pentru că ne-am obişnuit deja să nu ni se răspundă.

sursa foto: gruprenault.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Spitalul Județean Argeș, linie endoscopică de ultimă generație la Urologie

Pacienţii cu afecţiuni urologice vor beneficia de acum de...

Cod galben de ploi în sud-estul României. Vizat, și tot județul Argeș. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis azi o...

Spitalul Județean Pitești angajează medici

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează concurs pentru angajarea...

Documentar despre cariera și viața lui Ilie Năstase, în regia lui Tudor Giurgiu, prezentat la Pitești

Premiera documentarului ”Nasty”, despre cariera și viața lui Ilie...