Dacia şi Renault România, donaţii pentru şcoli şi grădiniţe din Argeş

Date:

Share post:

„În actualul context pandemic, în care școlile depun toate eforturile pentru asigurarea condițiilor igienico-sanitare pentru elevii care le trec pragul, Inspectoratul Școlar Județean Argeș continuă să vină atât în întâmpinarea elevilor aflați în scenariul verde, cât și al școlilor din care aceștia provin”, informează IŞJ Argeş, pritr-un comunicat de presă.

 „Astfel, în urma parteneriatului încheiat cu Groupe Renault România, prin implicarea directă a domnului Christophe Dridi, directorul grupului, s-a obținut pentru școlile care au nevoie stringentă în perioada următoare sponsorizarea cu 17.800 măști și dezinfectant pentru mâini și suprafețe din partea următoarelor firme: Automobile Dacia, Decomar Logistic SRL, Robotic Process Automation, Sodexo Pass România, Temsix, Trieurodata.

Este cunoscut faptul că Groupe Renault România susține proiecte de implicare în comunitate care corespund strategiei de responsabilitate socială corporativă, prin inițiativa MOBILIZE, sub sloganul  Ne mobilizăm pentru o lume mai bună”, mai informează IŞJ.

Toate produsele vor fi distribuite următoarelor unităților de învățământ:

  • Liceul Tehnologic ”I.C. Petrescu” Stâlpeni (liceu și structuri);
  • Școala Gimnazială Nr. 1  Micești
  • Școala Gimnazială ”Tudor Mușatescu” Pitești
  • Școala Gimnazială ”Tudor Arghezi” -Pitești
  • Școala Gimnazială ”Ion Iorgulescu” Mihăești
  • Școala Gimnazială  ”Petre Tudose” Mălureni
  • Școala Gimnazială  ”C.D. Aricescu” Câmpulung
  • Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu” Mozăceni
  • Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP) ”Armonia” Pitești
  • G.P.P ”Pui de Lei” -Pitești
  • G.P.P. ”Academia Piticilor” Curtea de Argeș
  • G.P.P. ”Micul Prinț” Pitești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular