Presa economică de la noi a publicat, azi, un apel al principalilor actori europeni din industria auto, adresat Comisiei Europene (organism care joacă rolul unui guvern paneuropean), prin care se solicită luarea unor măsuri grabnice de sprijinire a industriei de profil.

Ceea se cere acolo, însă, se poate rezuma, foarte pe scurt, într-un apel disperat al industriei auto europene, la stimularea vânzărilor de maşini noi în ţările UE.

Vânzări care, arată statisticile, s-au prăbuşit peste tot pe continent, inclusiv la noi în ţară.

Chestiune perfect explicabilă: în astfel de vremuri, cui îi mai arde să-şi ia maşină nouă? Cine-şi mai permite una, mai cu seamă într-o ţară ca România, unde veniturile populaţiei sunt la coada clasamentelor comunitare?

Câteva exemple de astfel de prăbuşiri: Italia minus 98%, Germania -61%, Franţa -89%, Suedia -79%.

Astfel de măsuri trebuie să ia şi Guvernul României. Pentru că uzinele Dacia de la Mioveni, respectiv Ford Craiova, au reluat producţia de maşini noi, numai că maşinile acestea trebuie şi vândute, pentru ca efectul benefic să se transmită în economie şi în vieţile tuturor.

Dacă Dacia şi Ford vor produce doar pe stoc, n-am făcut nimic în sensul relansării economiei. Producţie pe stoc se făcea doar înainte de 1989.

Ce măsuri trebuie să ia Guvernul, pentru Dacia şi Ford să-şi poată vinde maşinile, nu putem şti. Noi suntem doar jurnalişti, nu specialişti în economie.

Ştim doar că producătorii români trebuie ajutaţi să-şi vândă maşinile, pentru ca „roata” economiei să se învârtă normal. Şi mai ştim că, până acum, cel puţin, astfel de măsuri se lasă aşteptate.

N-o lungiţi prea mult.

Acest articol este unul de opinie

sursa foto: Dacia/Prefectura Argeş, acea.be

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here